A doua tranşă importantă de vaccinuri COVID-19, de 150.000 de doze, va ajunge miercuri în România, urmând ca pe tot parcursul lunii ianuarie ţara noastră să primească 600.000 de vaccinuri, a anunţat, într-o conferinţă de presă, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.


Dr. Valeriu Gheorghiţă a amintit că, în 26 decembrie 2020, au ajuns la Institutul „Cantacuzino” aproape 10.000 de vaccinuri, care au reprezentat rata simbolică distribuită simultan în ţările membre ale Uniunii Europene.

„Pe 29 decembrie, a venit următoarea tranşă de vaccinuri, de circa 140.000 de doze, iar mâine, pe 6 ianuarie, urmează a veni practic a doua tranşă importantă de vaccinuri, de circa 150.000 de doze. Din acest punct de vedere, conform calendarului de livrare, pentru toată luna ianuarie, ar urma să primim circa 600.000 de doze, în tranşe săptămânale, la care se adaugă cele 150.000 de doze livrate până la sfârşitul lunii decembrie 2020”, a declarat dr. Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, o persoană care se vaccinează trebuie să fie eligibilă.

„Trebuie să luăm în calcul că, atunci când recomandăm vaccinarea unei persoane, trebuie ca acea persoană să fie eligibilă pentru vaccinare. Adică, în primul rând, să nu aibă contraindicaţii medicale; în al doilea rând, să-şi dorească să facă această vaccinare; şi, de asemenea, este important ca persoana respectivă să nu fie în cursul unei infecţii aflate în derulare sau să nu fie în prima lună de la momentul unei infecţii cu SARS-CoV-2”, a explicat medicul militar.

ORL