Dr. Alexandra Andreescu este medic specialist Dermatologie, a crescut într-o familie de medici şi povesteşte că niciodată nu a avut o altă opţiune în ceea ce priveşte profesia. Consideră că pacientul trebuie pus pe primul loc şi că, în cabinetul ei, acesta nu trebuie să se simtă niciodată neimportant.

Când, cum şi de ce aţi decis să deveniţi medic?

Dr. Alexandra Andreescu: Cred că am ştiut asta de mic copil. Vin dintr-o familie de medici, deci am fost cumva în mediul acesta încă de mică, încă de la grădiniţă. Dar am şi fost atrasă de toată partea de ştiinţe. Mi-aduc aminte că, în şcoala general, aveam o serie de cărticele de la o editură românească. Eram mult mai atrasă de ele decât de orice fel de cărţi, de poveşti. Erau cărţi despre animale, despre plante, dar şi despre corpul uman. Apoi, în liceu am fost mereu atrasă de partea de ştiinţe, biologie, anatomie, chimie şi mai puţin de partea de real, ca să spun aşa. Dar decizia cred că a fost acolo de mic copil, de foarte mică.

Ce zonă de interes au părinţii dumneavoastră?

Dr. Alexandra Andreescu:  Medicină generală şi Stomatologie. Nu m-au influenţat neapărat în mod direct în alegerea specializării, doar că am interacţionat de mică cu lumea aceasta, în care pacientul este omul principal al medicinei şi în care toată atenţia este adresată lui. Şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut ideea de a face bine, de a ajuta.

Copiii medicilor fie sunt fascinaţi de meseria părinţilor, fie sunt speriaţi de volumul de muncă al acestora şi fug către altceva. La dumneavostră cum a fost?

Dr. Alexandra Andreescu: Nu pot să zic că am simţit asta vreodată. Ce-i drept, am avut cumva norocul să nu fiu nici împinsă de la spate, cum sunt alţi copii de medici. Adică, mi-a fost prezentată această lume, dar nu am simţit niciodată niciun fel de presiune. A fost alegerea mea. Şi nici nu cred că am luat vreodată altceva în considerare. Mi-aduc aminte că, şi la admiterea la facultate, mai aveam colegi care voiau să dea la medicină, dar toţi şi-au făcut şi un plan de rezervă, şi-au mai depus dosarul în altă parte, au mai dat admitere şi în altă parte. Eu n-am făcut lucrul acesta şi am ştiut că asta vreau să fac. Dar, repet, fără a fi fost vreo presiune, a fost alegerea mea în totalitate.

Dar ritmul acesta, nebun, al vieţii medicilor rămâne în picioare. Cum înveţi?

Dr. Alexandra Andreescu: E un ritm frumos. A face medicină este un proces de învăţare continuă, dar cred că tocmai asta îl face frumos. Cu fiecare articol citit, scris, cu fiecare carte nou apărută mai înveţi ceva, mai descoperi ceva. Adică, este un proces continuu, apar lucruri noi, mereu tehnologii noi, studii noi şi te ţin cumva prins. Acum, cred că, dacă eşti făcut pentru asta, nu le vezi ca pe un chin sau ca pe ceva ce îţi răpeşte din viaţă. Eu nu consider că îmi răpesc din viaţa personală. Asta îmi place. Mă dezvolt. Este o dezvoltare continuă care mă ajută şi pe mine şi ajută extrem de mult şi pacientul. Să fii la curent cu tot ce este nou, cu tot ce s-a mai descoperit, cu tot ce s-a mai inventat, cu toate studiile… toate acestea nu vin decât în ajutorul meu ca medic şi mai ales în ajutorul pacientului care beneficiază pe zi ce trece de îngrijiri mai bune. Eu cred că miza oricărui medic ar trebui să fie pacientul şi pacientul ca un întreg. Nu fiecare medic doar cu bucăţica lui. Pacientul trebuie să se simtă, în momentul în care intră în cabinet, că este despre el, că are toată atenţia medicului şi beneficiază de cele mai bune cunoştinţe. Tocmai de aceea învăţarea continuă ne ţine în joc. Nu cred că poţi face medicină la un nivel înalt fără să fii la curent cu tot ce este nou.

Cum se distrează, cum se relaxează, cum trăieşte dincolo de medicină un om atât de dăruit acestei profesii?

Dr. Alexandra Andreescu: Este loc şi pentru viaţă profesională şi pentru viaţa personală, pentru relaxare, pentru vacanţe, pentru absolut orice. Totul este să pui o limită, să ştii când este timpul tău personal. În general, noi ştim că şi în timpul personal mai putem fi contactaţi de către pacienţi. Se întâmplă urgenţe, se întâmplă lucruri neprevăzute şi atunci, cumva, trebuie să reuşim să găsim un echilibru, astfel încât să avem viaţă personală. Dar să ştim că şi în viaţa personală putem să mai avem scurte întâlniri cu viaţa profesională.

Ce credeţi că din ritmul dumneavoastră de lucru şi de viaţă s-a schimbat faţă de ritmul pe care l-aţi văzut la părinţii dumneavoastră?

Dr. Alexandra Andreescu: Cred că este o schimbare majoră, nu doar în ritmul meu, ci în ritmul tuturor celor care fac parte din generaţia nouă de medici. Noi avem la dispoziţie mult mai multă tehnologie şi lucrul acesta se vede şi în medicină - de la tot ce înseamnă prescripţii, fişe de observaţie şi aşa mai departe, toate mergând pe partea computerizată, până la tehnologie, device-uri medicale, lasere, intervenţii cu laser şi aşa mai departe. Şi, atunci, cred că noi avem beneficiul de a lucra cu mai multă tehnologie şi să fim ajutaţi de toate lucrurile acestea, ceea ce într-adevăr ne face să lucrăm într-un ritm mai alert, pentru că trebuie cumva să ţinem pasul cu tot ce este nou.

Cu ce vă mândriţi?

Dr. Alexandra Andreescu: În alegerea specializării - pe aceasta am luat-o mai târziu - m-am gândit mereu la Dermatologie. Mi s-a părut că îmbină foarte multe specializări. Adică, dermatologie clinică, chirurgie dermatologică, dermatologie oncologică şi partea frumoasă, de estetică, partea de lasere, de device-uri. Dar ce mi-am dorit eu, fiind un pacient dermatologic în adolescenţa mea? Mi-am dorit ca pacienţii care îmi calcă pragul să nu simtă ce am simţit eu în multe din cabinetele în care am fost, şi anume să nu fie luaţi în serios, să li se spună că problema lor nu este una suficient de gravă, să fie făcuţi să se simtă neimportanţi. Şi, atunci, eu asta îmi doresc să fac şi asta încerc să fac la fiecare consultaţie. Şi mă mândresc cu asta. Pacientul să fie cel mai important, să simtă că a venit aici într-un loc sigur, într-un loc în care beneficiază de tot ce e nou, de tot ce îl poate ajuta, astfel încât să îi îmbunătăţesc condiţia, chiar dacă nu este o boală propriu-zisă, şi să nu fie niciodată pus în poziţia de a se simţi neimportant.

Care sunt, să zicem aşa, într-un top, primele trei afecţiuni dermatologice de care vă izbiţi cel mai frecvent în clinică?

Dr. Alexandra Andreescu: Nu ştiu dacă pot neapărat să fac un top. Poate printre cele mai frecvente ar fi acneea şi rozaceea, afecţiuni care în trecut erau de multe ori chiar ignorate de medici. În trecut, adică acum 20-30 de ani, pentru că şi opţiunile terapeutice erau extrem de limitate. Nu erau ignorate de medic, dar nu erau opţiuni de tratament, nu aveau atât de multe opţiuni de tratament, iar astăzi, tocmai prin tehnologia care a evoluat, avem foarte multe opţiuni de tratament cu rezultate extrem de bune. Şi aş pune tot în acest top 3 şi tot ce înseamnă leziuni melanocite - aluniţele. Din fericire, în România, screening-ul pentru cancer de piele a început să prindă avânt. În ultimii ani, pacienţii au început să vină preventiv şi atunci putem să diagnosticăm aceste cancere de piele cât mai precoce şi să salvăm vieţi. Şi, aşa cum spuneam, deşi lucrul acesta nu se întâmpla acum 30-40 de ani, în ziua de astăzi vin tineri, vin chiar şi copii aduşi de părinţi, dar şi adulţi, care spun „Am neglijat lucrul acesta în tinereţe, dar vreau să verific, vreau să mă ştiu în siguranţă”.