Oficialităţile oraşului New York le vor solicita tuturor funcţionarilor municipali să se vaccineze împotriva COVID-19 sau să se testeze o dată pe săptămână.


Măsura, care va intra în vigoare din 13 septembrie, vizează peste 300.000 de persoane, printre care poliţişti, pompieri şi profesori, a anuţat anunţat primarul Bill de Blasio. În metropola americană, varianta Delta a coronavirusului stârneşte îngrijorare, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.  

„Obiectivul este redresarea noastră. Obiectivul este de a proteja oamenii”, a spus de Blasio într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută primarul i-a avertizat deja pe angajaţii din sistemul medical public newyorkez că vor trebui să se vaccineze împotriva coronavirusului sau să se testeze în fiecare săptămână.

Conform datelor oficiale, la New York, 59% din locuitori au primit cel puţin o doză de ser anti- COVID-19, însă ritmul vaccinărilor a încetinit. La nivel naţional, 57% din americani au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 49% - ambele doze.

În prezent, varianta Delta a coronavirusului este responsabilă de peste 89% din infectările depistate în SUA.

 

Alergologia