Numărul total al donatorilor voluntari înregistraţi în Registrul Naţional de Celule Stem Hematopoietice în România a ajuns la 104.253, cu 4.057 de donatori potenţiali care s-au înscris în anul 2024.


500 de pacienţi români beneficiari de transplant de celule stem şi peste 104.000 de donatori voluntari înscrişi - un bilanţ anunţat într-un comunicat de Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorilor. Numărul total al donatorilor voluntari înregistraţi în Registrul Naţional de Celule Stem Hematopoietice în România a ajuns la 104.253, cu 4.057 de donatori potenţiali care s-au înscris în anul 2024.

 

O şansă la viaţă

De la înfiinţarea Registrului Naţional, în aprilie 2013, 500 de pacienţi români cu afecţiuni hematologice au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi şi au dobândit o nouă şansă la viaţă. Pentru 25 dintre pacienţi, donatorii au fost din România, iar pentru restul pacienţilor, donatorii au fost găsiţi în registrele din alte ţări. Alţi 30 donatori români au donat pentru pacienţi hematologici din alte ţări. Sunt doar câteva cifre dintr-un bilanţ de speranţă anunţat de Registrului Român al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorilor, celebrată în fiecare an în luna septembrie.

La fiecare 3 minute, în lume, un om este diagnosticat cu un cancer de sânge. Mulţi pacienţi pot fi vindecaţi prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil. Din păcate, mai puţin de 30% dintre pacienţi au un donator compatibil în familie, pentru restul de 70%, singura şansă la viaţă este găsirea unui donator compatibil neînrudit, din Registrele donatorilor de celule stem hematopoietice din alte ţări.

Donatorii voluntari din Registrul român se alătură celor 43 de milioane înscrişi în Registrele din întreaga lume. Şansa de a găsi un donator compatibil este, în medie, de la 1 la 200.000 până la 500.000, astfel încât, chiar dacă în Registrul Naţional sunt peste 104.000 donatori înscrişi, numărul trebuie crescut pentru a evita pe cât posibil listele lungi de aşteptare şi pentru a creşte şansele pentru pacienţii cu boli grave de sânge care au nevoie rapid de transplant.

 

În aşteptarea unui donator

Pentru 1 din 3 pacienţi, NU se găseşte donator compatibil, iar, în prezent, 47 de pacienţi români sunt în aşteptarea unui donator. Creşterea numărului donatorilor înscrişi în Registrul din România va mări şansa de a salva mai mulţi pacienţi care suferă de cancer de sânge sau de alte boli hematologice grave.

„Suntem foarte bucuroşi că, zilele acestea, am contribuit la realizarea celui de-al 500-lea transplant! În spatele acestei cifre sunt oameni care au astfel o şansă să învingă boli necruţătoare şi suferinţa de nedescris datorită transplantului realizat cu celule stem donate de persoane neînrudite. Mulţumim celor peste 104.000 donatori potenţiali înscrişi în Registru. Faptul că aţi ales să vă înregistraţi în Registru nu doar că oferă o rază de speranţă celor care aşteaptă un transplant, dar arată şi un angajament personal faţă de viaţă şi faţă de binele comun. Invit pe toţi cei cărora le pasă să facă acest pas. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât şansele găsirii unor donatori compatibili sunt mai mari”, a declarat dr. Traian Laurian Arghişan, medic primar Sănătate Publică şi Management, director general interimar, RNDVCSH.

La nivel mondial, 43 de milioane de potenţiali donatori sunt înscrişi în 110 registre din 60 ţări, de pe toate continentele. Aceasta reprezintă doar 0,5% din populaţia globului. Anual sunt solicitaţi donatori pentru peste 38.000 bolnavi hematologici. Pentru 46% dintre pacienţii onco-hematologici care au nevoie de transplant, donatorii sunt găsiţi în registrele din alte ţări.

Rolul RNDVCSH este acela de a identifica şi asigura, la standarde internaţionale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiţi, tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant şi care nu au donatori compatibili înrudiţi.

Înscrierea în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice se face prin două metode: offline, la un Centru al donatorilor,  şi online. Până în prezent, peste 4.000 de persoane s-au înscris online.

 

 



Oncolog