ADN străvechi, prelevat de la victime ale ciumei, a ajutat la identificarea unei zone din nordul Kârgâzstanului drept punct de origine a Morţii Negre – boală care a ucis zeci de milioane de oameni la jumătatea secolului al XIV-lea.


Cercetătorii au anunţat că au prelevat urme de ADN al bacteriei ciumei, Yersinia pestis, din dinţii a trei femei care au murit între 1338 şi 1339 care şi au fost îngropate într-o comunitate creştină medievală nestoriană, la poalele munţilor Tian-Şan, informează Reuters şi Agerpres. Cele mai vechi decese documentate în alte zone, din timpul pandemiei de ciumă bubonică, datează din 1346.

Reconstrucţia genomului agentului patogen a arătat că această tulpină a dat naştere atât variantei care a făcut ravagii în Europa, Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cât şi majorităţii tulpinilor de ciumă existente în prezent.

„Descoperirea noastră, conform căreia Moartea Neagră şi-a avut originea în Asia Centrală (...) pune capăt dezbaterilor existente de secole”, a declarat istoricul Philip Slavin de la Universitatea Stirling din Scoţia, coautor al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature.

Drumul Mătăsii a fost o rută terestră frecventată de caravanele care transportau mărfuri din China, prin oraşele din Asia Centrală, până în capitala bizantină Constantinopol şi Persia. Este posibil ca ruta să fi servit drept mijloc de răspândire a Morţii Negre.

„Au existat o serie de ipoteze, care au sugerat că pandemia ar fi apărut în Asia de Est, cu precădere în China, în Asia Centrală, în India, sau chiar aproape de locul în care au fost documentate primele focare, în 1346, în regiunile Mării Negre şi Mării Caspice”, a spus Maria Spyrou de la Universitatea Tübingen din Germania, conducătoarea studiului şi expert în arheogentică.

„Ştim că un factor determinant pentru răspândirea ciumei în Europa, la începutul Morţii Negre, a fost probabil comerţul. Este rezonabil să presupunem că procese similare au determinat răspândirea bolii din Asia Centrală la Marea Neagră, între 1338 şi 1346”, a adăugat Spyrou.

Pademia de ciumă bubonică a făcut cele mai multe victime din istorie. Ar fi ucis 50% - 60% din populaţie, în anumite regiuni din vestul Europei, şi 50% din populaţie în Orientul Mijlociu; în total, circa 50-60 de milioane de morţi, a spus Slavin. Un număr „imposibil de cuantificat” de victime au existat şi în Caucaz, Iran şi Asia Centrală, a adăugat cercetătorul.

„În epoca medievală, vedem deja mobilitatea ridicată şi răspândirea rapidă a unui agent patogen uman”, a spus arheogeneticianul Johannes Krause, coautor al studiului şi director al Institutului Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane din Germania. „Nu ar trebui să subestimăm potenţialul agenţilor patogeni de a se răspândi în lume, din locuri destul de îndepărtate, probabil ca urmare a unui eveniment zoonotic”, a adăugat el.

Cercetătorii au analizat dinţii de la şapte persoane îngropate în cimitirele comunităţilor numite Burana şi Kara-Djigach, şi au identificat ADN-ul de ciumă în rămăşiţele a trei indivizi din Kara-Djigach.

Mormintele erau marcate cu pietre funerare care atribuiau decesul „molimei”, iar obiecte variate - perle, monede şi veşminte exotice - sugerează că oraşele erau implicate în activităţi de comerţ internaţional, oferind probabil şi servicii pentru caravanele aflate în trecere.

În Europa, boala s-a transmis în principal prin intermediul puricilor proveniţi de la şobolanii infectaţi. Pandemia a avut la origini rozătoare sălbatice, cel mai probabil marmote, a spus Slavin. Este posibil ca rozătoarele care au călătorit în caravane să fi contribuit la răspândirea bolii, însă alte mecanisme de transmitere ar fi putut include puricii şi păduchii purtaţi de oameni.

„Am descoperit că cele mai apropiate rude în viaţă ale acelei tulpini Y. pestis, care a condus la Moartea Neagră, sunt în continuare prezente la marmotele din acea regiune”, a precizat Krause.

 



Oncolog