Oxigenoterapia hiperbară (HBOT) este metoda de tratament în care pacientul este introdus într-o incintă presurizată, de uz medical, şi expus la oxigen pur 100%. Indicată într-o multitudine de afecţiuni, este, mai nou, folosită în recuperarea post-COVID – inclusiv în România.


Conform specialiştilor Clinicii Verithera, care funcţionează în cadrul primului oraş medical din România, Enayati Medical City, terapia creşte nivelul oxigenului atât în eritrocite, cât şi în plasmă, el putând fi transportat astfel foarte rapid în ţesuturi şi în concentraţie mare.

Beneficiile HBOT sunt multiple, de la creşterea oxigenului la nivel celular, stimularea capacităţii de regenerare a organismului şi de refacere a funcţiilor celulare normale, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi a drenajului limfatic, la activarea proceselor de vindecare a rănilor şi de refacere a ţesuturilor, reducerea riscului de infecţii şi amputări la diabetici, îmbunătăţirea capacităţii bacteriocide şi bacteriostatice a organismului şi recuperarea pacienţilor care au suferit un AVC sau cu afecţiuni neurovegetative.

Mai nou, studiile au pus în evidenţă faptul că HBOT poate fi folosit cu succes în tratamentul sindromului post-COVID sau COVID lung. Cercetările arată că terapia cu oxigen hiperbaric are efecte pozitive în cazul leziunilor inflamatorii ale alveolelor pulmonare. Simptome persistente după infecţia cu SARS-CoV-2 – respiraţie îngreunată, dureri toracice, dureri articulare şi musculare, migrene, oboseală, tulburări cognitive – pot fi ameliorate sau pot să dispară după tratament.

Clinicile de Medicină Hiperbară din Constanţa şi Târgu Mureş au dovedit deja eficacitatea acestui tratament în cazul pacienţilor COVID.

Şi alte clinici din ţară oferă terapie cu oxigen hiperbaric, pentru diverse alte afecţiuni.

În Cluj, Centrul Medical Review a deschis în 2020 departamentul Oxygen Review, specializat în terapia cu oxigen hiperbaric. Se face HBOT pentru embolii aeriene sau gazoase, boala Alzheimer, tulburările sau leziunile osoase, pentru pacienţi arşi, pacienţi cu cancer sau cu paralizie cerebrală. Se mai tratează migrenele, scleroza multiplă, osteomielita refractară, boala arterială periferică. HBOT este folosită şi pentru regenerarea nervilor periferici, tratamentul accidentului vascular cerebral, leziunile cerebrale traumatice.

Conform specialiştilor de la clinica Review, oxigenoterapia hiperbară are o multitudine de efecte pozitive în organism:

  • Creşte nivelul de oxigen de până la 10 ori cantitatea normală;
  • Permite oxigenului să treacă în creier, crescând producţia şi disponibilitatea neurotransmiţătorilor;
  • Creşte numărul de celule stem în circulaţie;
  • Elimină zonele de hipoxie prin stimularea creşterii capilare;
  • Stimulează vindecarea rănilor şi regenerarea tegumentelor;
  • Stimulează răspunsul imunitar;
  • Are efecte antiinflamatorii;
  • Ajută la tratarea traumatismelor şi a leziunilor sportive;
  • Declanşează răspunsul de vindecare la leziunile provocate de radiaţii la nivelul oaselor, ţesuturilor moi şi organelor;
  • Inhibă dezvoltarea unor bacterii şi ucide organismele anaerobe;
  • Îmbunătăţeşte performanţa unor antibiotice şi medicamente;
  • Îndepărtează bulele de gaz din fluxul sanguin care cauzează decompresia;
  • Contribuie la eliminarea corpurilor străine din fluxul sanguin, inclusiv bacterii, ciuperci, celule moarte şi deşeuri de produse secundare.

Conform specialiştilor de la Clinica de recuperare Centrokinetic din Bucureşti, oxigenoterapia hiperbară are câteva contraindicaţii. O contraindicaţie absolută este pneumotoraxul netratat: „Când un pacient este pus într-o cameră în care presiunea aerului se schimbă, acesta poate face pneumotorax intens, care îi poate pune rapid viaţa în pericol”, se consemnează pe site-ul clinicii.

O altă contraindicaţie absolută este folosirea anumitor tipuri de medicamente, înaintea sau în timpul oxigenoterapiei.

 

Medic