Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a câştigat un proiect de 9,7 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile.

Proiectul urmărește instruirea a peste 1200 de cadre medicale prin 18 programe diferite de perfecționare pentru medicii specialiști, medicii de familie și asistenții medicali implicați în prevenția, diagnosticul și tratamentul hepatitelor cronice de tip B și C. Cursurile se vor desfăşura în colaborare cu Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale București şi Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

„Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, aduce la cunoștința opiniei publice faptul că Autoritatea de Management a aprobat derularea proiectului cu finanțare europeană 'Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competențelor personalului medical din România' depus de Spital. Cu o valoare totală de 9.763.291,85 de lei, proiectul urmează să beneficieze de o finanțare europeană nerambursabilă în proporție de 98% prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 — Incluziunea socială și combaterea sărăciei', se explică în comunicatul de presă emis miercuri de către Consiliul Judeţean Cluj.

Eliminarea hepatitelor virale până în 2030

Organizaţia Mondială a Sănătăţii are ca ţel eliminarea hepatitelor virale până în 2030, după înregistrarea unor rate spectaculoase de vindecare ale hepatitei C prin terapia fără interferon. Un procentaj uluitor a fost înregistrat şi în România. 99% din cei 5860 de pacienţi români, care au beneficiat de terapia interferon-free în 2016, s-au vindecat de virusul hepatitei C.

Proiectul de aproape 10 milioane de lei câştigat de Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj va oferi personalului medical informaţii despre actualitatea și noile cercetări din domeniu, prevenția transmiterii hepatitelor virale prin proceduri chirurgicale, psihoterapie pentru creșterea calității vieții persoanelor cu hepatită cronică, elaborarea de noi strategii de creștere a gradului de vaccinare și imunizare împotriva hepatitei.

„Un număr de circa 1200 de medici specialiști, medici de familie și asistenți medicali angajați în clinicile universitare și non-universitare din România, din care 480 de persoane doar din Regiunea de Nord-Vest a țării, vor obține noi competențe, precum și o certificare în acest domeniu, fapt care va contribui la o uniformizare la nivel național a cunoștințelor deprinse pe parcursul celor trei ani de desfășurare a proiectului.”, se arată în comunicatul de presă.
 

Sursa: Agerpres