Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile, precizând că pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor ar duce la o creştere vertiginoasă a cazurilor. MedicHub vă prezintă declaraţiile preşedintelui.

„Am emis decretul de prelungire a stării de urgenţă cu 30 de zile. În pofida restricţiilor fără precedent, luate de state lumii, nu sunt semne ale încetinirii pandemiei la nivel global. Numărul persoanele infectate şi al celor decedate creşte. Ne confruntăm cu o epidemie foarte greu de controlat. Fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. E scenariul negru pe care ne-am propus să îl evităm. Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor, cum cer cu inconştienţă unii politician, ar duce la noi cazuri”, a declarat preşedintele, potrivit News.ro.

Iohannis le-a cerut românilor să stea acasă petnru a nu ajunge pe un pat de spital, pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede, avertizând că, altfel, vom avea un număr de cazuri şi de decese foarte mare.

„Şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ”, a precizat preşedintele.

„Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală”

„Am hotărât, de asemenea, prin decretul pe care l-am emis, că Guvernul va lua toate măsurile, astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetăţenilor prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate. Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum şi la energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi. Am adăugat în decret, însă, o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pe pieţele regionale. În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare, astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator”, a menţionat Iohannis.

Despre demiterile celor care ocupă funcţii de conducere, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu

El anunţă că în decretul emis marţi a menţinut măsura ca, pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.

Se suspendă demisiile în Sănătate, Asistenţă socială, Apărare, Ordine publică şi Securitate naţională

Decretul menţionează explicit şi posibilitatea ca, pe durata stării de urgenţă, managementul unităţilor sanitare publice civile să poată fi asigurat de către personalul detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unităţi sanitare, de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se suspendă pe întreaga durată a stării de urgenţă.

„Este interzisă încetarea sau suspendarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice”    

„Un alt domeniu pe care am ţinut să-l consolidez este cel al protejării suplimentare a unor categorii vulnerabile. Astfel, în această perioadă, este interzisă încetarea sau suspendarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, publice şi private. Este, însă, permis ca aparţinătorii sau reprezentanţii legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poată transfera la propriul lor domiciliu sau reşedinţă, dacă îşi asumă, pe propria răspundere, că au condiţii corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora”, a subliniat preşedintele Iohannis.

În domeniul justiţiei, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de urgenţă deosebită.

În domeniul transporturilor şi infrastructurii, Guvernul stabileşte condiţiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de călători şi de marfă, astfel încât să fie asigurată cu prioritate protecţia populaţiei şi a bunurilor.

„De asemenea, am prevăzut în decretul semnat că furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a asigura integritatea reţelelor de comunicaţii electronice şi de a evita posibilele situaţii de întrerupere a traficului în reţelele publice de comunicaţii electronice. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri  obligatorii pentru a depăşi, cu pierderi cât mai puţine, criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul, cu responsabilitate, la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri. Cu toţii vrem să ne recâştigăm viaţa pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricţii. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi şi libertăţi, dar care salvează vieţi”, a declarat Klaus Iohannis.

„Nu păcăliţi instituţiile statului, vă păcăliţi singuri!”

Preşedintele a făcut un un apel la toţi cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave şi continuă să ignore reglementările autorităţilor.

„Nu păcăliţi instituţiile statului, vă păcăliţi singuri! Îi păcăliţi pe cei dragi vouă, pe copiii, părinţii şi bunicii voştri pe care îi puneţi în pericol pentru că nesocotiţi măsuri luate pentru protejarea vieţii voastre şi a semenilor voştri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră şi, mai departe, a celor dragi. Nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe cei de lângă voi! Fiţi responsabili şi solidari! 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos. Durere şi neputinţă, un gol imens în familiile din care 346 de oameni au dispărut fulgerător. Vreau să transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să treacă prin această perioadă extrem de dificilă. Dacă restricţiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieţi. În vremurile acestea, toţi, repet, toţi suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorităţi. Criza aceasta nu poate fi depăşită decât împreună”, a afirmat Klaus Iohannis.

Mesaj pentru medici şi personalul medical

„Vă mulţumesc încă o dată fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă în toate aceste zile. Lupta însă continuă şi noi toţi avem nevoie de profesionalismul şi dedicarea voastră”, a spus preşedintele.

Măsuri în sprijinul angajaţilor şi al firmelor aflate în dificultate

Klaus Iohannis a admis că, în mod inevitabil, restricţiile severe destinate protejării sănătăţii cetăţenilor au afectat sectoare economice întregi şi a afirmat că Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaţilor, dar şi al firmelor aflate în dificultate, care este doar o componentă a strategiei guvernamentale menite să ofere premisele reconstrucţiei economice şi sociale a României după ce vom depăşi această criză.

„Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administraţiei publice locale şi centrale, de reconversie profesională. Guvernul Orban va pregăti şi implementa aceste măsuri. Orice criză, oricât de dificilă ar fi, aduce cu sine şi oportunităţi. Vom avea şansa de a fi mai buni în ceea ce facem, de a fi empatici, solidari şi hotărâţi ca împreună să construim cu adevărat acea ţară pe care ne-o dorim. Doar uniţi putem trece cu bine peste această perioadă dificilă! Vă doresc multă sănătate!”, a încheiat preşedintele.
Citiţi textul integral al Decretului semnat de Preşedintele României, Klaus Iohannis, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României