Docbook este prima aplicaţie mobilă din România prin care pacienţii se pot programa la doctor. În prezent, zeci de clinici şi spitale din Bucureşti sunt înscrise în aplicaţie, punând la dispoziţia pacienţilor peste 500 de medici din diferite specializări.

Utilizatorii pot căuta doctori după nume, localitate, specializare, dată şi forma de plată. Următorul pas este afişarea unei liste complete de doctori, incluzând imagini, adresă, precum şi orele şi zilele disponibile pentru programare. Medicii clinicilor partenere sunt ordonaţi prin geolocaţie, de la cel mai apropiat la cel mai îndepărtat de utilizator.

 

Avantajele de a fi în Docbook Marketplace

Printre beneficiile oferite de listarea pe marketplace se numără efortul scăzut de administrare şi costurile operaţionale reduse, precum şi promovarea atât a clinicii sau spitalului, cât şi a personalului medical. Pacienţii utilizează gratis aplicaţia şi programarea poate fi anulată oricând, fără niciun cost sau obligativitate.

 

Acces la un număr mai mare de pacienţi

Până în momentul actual, peste 10.000 de persoane au instalat aplicaţia Docbook, cu posibilitatea de a efectuat programări la orice oră, 24 din 24. Clinicile şi spitalele îşi pot promova şi anunţa, oricând, reducerile şi ofertele de care dispun prin aplicaţia Docbook.

 

Creşterea vizibilităţii brandului

Toate clinicile partenere beneficiază de prezenţă în materialele şi canalele de comunicare Docbook pentru creşterea numărului de potenţiali clienţi/pacienţi. De asemenea, se pot implica în diferite campanii şi activităţi online pentru a-şi promova ofertele şi promoţiile. Realizatorii aplicaţiei susţin că aceste intrumente vor ajuta clinicile şi spitalele înscrise să obţină o poziţionare mai bună în căutările Google.

 

Maximizarea disponibilităţii doctorilor

Aproximativ 40% din programări se fac înafara orelor de program, datorită facilităţii de a realiza programări la orice oră din zi şi din noapte. Astfel, clinicile şi spitalele înscrise în Docbook pot umple golurile orare lăsate de programări anulate.


Aplicaţia poate fi descărcată: