Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) atrage atenţia asupra scăderii consumului de medicamente în volum (cutii) la nivelul spitalelor din România cu cel puţin 20% în primele 10 luni ale anului (ianuarie - octombrie 2020).


„PRIMER - care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară - atrage atenţia asupra scăderii consumului de medicamente în volum (cutii) la nivelul spitalelor din România cu cel puţin 20% în primele 10 luni ale anului (ianuarie 2020 - octombrie 2020), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, aşa cum rezultă din datele transmise către membrii PRIMER de Cegedim, o companie de cercetare a pieţei farmaceutice”, se arată într-un comunicat de presă.

Cele mai mari scăderi în volum s-au înregistrat la nivelul produselor critice injectabile pentru pacienţii spitalizaţi: ranitidinum (minus 81,4%), levofloxacinum (minus 70,8%), vancomycinum (minus 65,4%), metoclopramidum (minus 35,7%), lidocainum (minus 30,9%) şi piracetamum (minus 30,5%). Alte medicamente esenţiale în tratamentul spitalicesc au avut scăderi neverosimile faţă de primele 10 luni din 2019, antibioticele injectabile au scăzut cu 41,2% (gentamicină), 36,3% (ciprofloxacină), 30% (ceftriaxonă) şi 29,6% (cefuroximă).

În acelaşi timp, afirmă PRIMER, consumul de metamizol şi hidrocortizon s-a redus cu 22%, iar cel al soluţiilor perfuzabile cu 26,4% (clorură de sodiu), respectiv 25,9% (glucoză). Situaţii similare de consum „prăbuşit” se înregistrează şi în cazul analgezicelor injectabile, a anestezicelor şi a relaxantelor musculare.

O situaţie la fel de gravă este şi cea a medicamentelor oncologice din spitale şi ambulatorii de specialitate, al căror volum s-a redus cu peste 10%, potrivit datelor Cegedim. Astfel, medicamente vitale pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice au înregistrat scăderi semnificative: doxorubicină (minus 43,6%), gemcitabină (minus 37,2%), etoposidum (minus 35,4%) şi cisplatin (minus 28,6%).

„Volumul medicamentelor din spitale s-a redus substanţial din cauza dificultăţilor în a accesa servicii medicale pentru pacienţii acuţi sau cronici, dar şi din teama bolnavilor de a merge la spital, din cauza pandemiei. De asemenea, lipsa accesului la medicamente destinate utilizării în ambulatoriu pentru bolnavii cronici - sunt deja cunoscute exemple precum levotiroxina, metformină, verapamil - sau mai recent şi a unor antibiotice uzuale va genera agravarea problemelor existente de sănătate ale pacienţilor români, efectul urmând a se manifesta în următorii 4-5 ani”, a declarat directorul executiv PRIMER, Dragoş Damian, citat în comunicatul de presă.

În acest context, PRIMER solicită autorităţilor să trateze cu maximă responsabilitate această situaţie, alocând resurse financiare importante pentru sistemul sanitar în 2021.



dininimapentruvoluntari_ 1070x420