Prof. dr. Bogdan-Alexandru Viţălaru a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti în 2004. Este doctor în ştiinţe, din octombrie 2009, şi profesor la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, din 2024. Iubeşte animalele şi consideră că cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o de când profesează este că, într-adevăr, profesia de medic veterinar este cea mai frumoasă dintre toate profesiile lumii.


Ce anume te-a dus către zona veterinară şi te-a „deturnat” de la medicina umană?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru: În familia mea sunt primul medic veterinar, ceea ce este excepţional, pentru că nu am avut nici exemple negative, nici exemple pozitive. În plus, a existat o presiune imensă din partea tatălui meu şi ulterior a naşului meu care alesese medicina umană, să fac şi eu aceeaşi alegere. Dar, faptul că tata, pentru o perioadă, a fost implicat în managementul unor ferme, m-a apropiat foarte mult de animale.

Cred că, din primele clipe în care am devenit conştient de mine, am ştiut că voi fi medic veterinar, la acel moment, dorindu-mi să salvez toate animalele de pe faţa planetei. Îmi doream să fac acest lucru, pentru că-mi plăceau foarte mult animalele. Am aflat ulterior, în timpul devenirii mele ca medic veterinar, că nu este neapărat doar despre a le iubi, ci despre a le trata. Şi mai mult, că medicina, pe lângă a salva o fiinţă, om sau animal, este despre a-l înţelege, nu neapărat despre a-l iubi, în procesul terapeutic existând momente în care iubirea poate dăuna vindecării. Dar, ca să răspund la întrebare, n-am avut nicio secundă în viaţa mea o altă opţiune decât cea de medic veterinar.

 

Care sunt cele mai importante lecţii de viaţă pe care le-ai învăţat în facultate?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru: Prima lecţie pe care am învăţat-o a fost că este mult mai greu să fii medic veterinar decât medic uman, întrucât animalele nu vor spune niciodată ce le deranjează. O altă lecţie pe care am învăţat-o chiar pe pielea mea este că, în procesul de a le trata, uneori trebuie să te lupţi cu ele, pentru că animalele nu înţeleg că tu vrei să le faci bine chiar de fiecare dată şi atunci unul dintre cei doi parteneri în actul medical pierde. Că este pacientul sau medicul, unul rămâne cu ceva urme. A treia şi cea mai dureroasă lecţie este că, de cele mai multe ori, proprietarii de animale ascund anumite informaţii pentru a-şi acoperi anumite greşeli pe care le-au făcut. Probabil pentru că vor să aibă o responsabilitate mai mică. Sau pentru că le e teamă că au făcut ceva greşit, iar lucrul ăsta i-a costat moral şi material. Şi atunci trebuie să deţii unul dintre atributele cele mai importante în cariera de medic veterinar, şi anume asertivitatea. Adică, trebuie să ştii cum să porţi discuţia cu proprietarul, astfel încât să obţii cele mai valoroase informaţii de la el într-un timp relativ scurt. Iar acesta nu este deloc un lucru simplu.

Cea mai valoroasă lecţie pe care am învăţat-o în aceşti douăzeci şi şase de ani de când am început facultatea este că medicina veterinară este cea mai frumoasă profesie. Am făcut o alegere excepţională.

Aşa cum a spus Louis Pasteur, medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea. Medicul veterinar este prezent peste tot în lumea asta şi în viaţa noastră de zi cu zi: de la animalele pe care le creştem, la siguranţa frontierelor, de la transportul de hrană, la importul de hrană, de la siguranţa şi viaţa animalelor din ferme până la viaţa animalelor de companie sau a companionilor noştri, parte din familiile noastre. Deci, este prezent peste tot.

Noi, medicii veterinari, suntem parte din fiecare proces legat de orice înseamnă fiinţe vii, inclusiv în sănătatea omului. Şi, mai mult decât atât, e foarte important să ştim că rolul medicului veterinar pentru animale de companie în ultimii ani a crescut foarte mult, fiind aproape un medic de familie şi nouă ne place conceptul de medicul familiei tale extinse. Să ne gândim că în ultimii trei ani sau chiar patru, din 2020 încoace, oamenii au cumpărat sau au adoptat enorm de mulţi căţei, pentru că în pandemie au avut nevoie de companie, ei fiind închişi în casă şi a apărut conceptul de pandemic dog. Şi sunt enorm de mulţi oameni care deţin aceste animale, care nu mai sunt simple animale, ci au devenit parte integrantă din familie.


Ce animal ai tu acasă?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru: Am un câine care nu este un câine normal, este un câine-om. Este o rasă de câine extraordinară, care chiar crede că este cel mai important din familia noastră şi partea amuzantă este că şi noi credem la fel. E o rasă foarte „delicate”, este un Boston Terrier, îl cheamă Brutus şi deţine întregul act decizional în viaţa de zi cu zi: ne programăm când ieşim din casă, pentru că el nu stă singur în casă, când plecăm în vacanţă, plecăm pe rând, el stabileşte ora la care ne trezim, ora la care ne culcăm. Deci, este parte esenţială din familie. Înainte de el, vreo 15 ani, am avut peşti.

 

De ce se zice că cei care au peşti, de fapt, nu sunt crescători de animale?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru:
Nu cred în asta. Eu am crescut peşti din pasiune. Mie mi-au plăcut anumite rase, mi-au plăcut anumite tipuri de peşti - am avut foarte mult timp Betta splendens. Este o experienţă să-i creşti. Îi făceam cadou prietenilor mei. Cred foarte tare că, dacă ai un acvariu cu peşti, ai grijă de el, arată bine şi-l pui într-o zonă a casei unde te poţi bucura de prezenţa lui, îţi oferă un grad foarte mare de relaxare. Mental health-ul tău creşte enorm.


Ce anume îl face pe un om care iubeşte animalele şi, iată, şi familia lui iubeşte animalele, să se abţină din a transforma propria casă într-un adăpost pentru animale?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru: Faptul că noi am crescut cu animale, dar am crescut raţional, ne-a împins să îi convingem pe toţi cei din jurul nostru să nu cumpere, ci să adopte. Ne-am ferit să ne transformăm într-o menajerie, deşi, dacă ar fi fost după fetele mele, eram de mult o crescătorie de animale. Dar le-am explicat că putem să le oferim şi altor oameni şansa de a deţine un animal pe care noi îl salvăm şi atunci, uşor-uşor, copiii mei au transformat acest lucru într-o pasiune. Şi da, nu i-am ţinut chiar pe toţi şi nici nu ne dorim, pentru că nu vrem Arca lui Noe la noi acasă.


Cum te-ai transformat în momentul în care ţi-ai asumat rolul de antreprenor?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru: A fost un moment foarte interesant în viaţa mea. Ieşind din sfera de cadru didactic universitar într-un segment din viaţa mea şi îmbrăcând haina de antreprenor, am aflat cât de complicată este ţara asta, cât de multe legi proaste avem şi cât de greu este să respecţi tot ceea ce trebuie respectat. Nu neapărat că este bine, ci pentru că aşa s-a decis. E un drum foarte anevoios, pentru că agentul economic sau antreprenorul, dacă ar reuşi să respecte sută la sută ceea ce îi este impus de către legiuitor cred că ar petrece mult mai mult timp în birocraţie decât în zona de prestări servicii, de a profesa medicina.

Aşa se întâmplă de obicei. Simt asta. Noi, medicii veterinari, suntem copleşiţi de gradul de birocratizare a profesiei şi nu numai a profesiei, de gradul de birocratizare al acestei ţări.

Din păcate, multe dintre clinici sunt deţinute doar de către un om. Şi atunci, acel om e şi medic, este şi manager, este şi contabil, le face pe toate. Şi timpul pe care îl acordă propriei pregătiri şi pacienţilor este din ce în ce mai mic. Noi am reuşit să facem asta printr-un plan de management bine pus la punct, în care fiecare om din clinică ştie ce are de făcut.

Am împărţit toate aceste sarcini administrative pe fiecare segment în parte, am adus oameni care se pricep la fiecare domeniu în parte şi atunci, în mare măsură, fiecare dintre medici se ocupă doar de partea medicală. Dar nu este simplu şi nu este nici ieftin. Şi, din acest motiv, medicina veterinară ajunge să coste destul de mult, fiind considerată o profesie de lux. Suntem singurul segment al sănătăţii care plăteşte TVA la prestările de servicii, inclusiv la consultaţie.


Care sunt planurile tale pe mai departe?

Prof. dr. Alex Bogdan Viţălaru: Planurile mele pe mai departe au început deja de patru ani. Mi-am asumat oarecum rolul de a profesionaliza medicina veterinară, de a ridica gradul de pregătire al medicilor veterinari în România pe segmentul de animale de companie. Din momentul în care am preluat scaunul de preşedinte al AMVAC, şi, de aproape un an, pe cel de Secretar general al Federaţiei Europene a Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie, mi-am asumat acest rol de a pregăti continuu medicii veterinari pentru animale de companie, de a crea mediul propice pentru asta şi, de ce nu, în ultimul timp, de a crea o reţea sănătoasă de clinici veterinare în România la standarde ridicate, cu medicină veterinară de calitate, cu aparatură de ultimă oră şi, bineînţeles, cu servicii comparabile în toate aceste clinici din întreaga ţară, având un suport operaţional complet alcătuit din profesionişti desăvârşiţi (management, marketing, financiar, juridic şi IT).


Practica Veterinara