Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a fost aleasă preşedinte al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România (CMR) pentru mandatul 2024 - 2028.
Alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai Biroului Executiv a avut loc, conform regulamentului electoral, în cadrul şedinţei reprezentanţilor noului Consiliu Naţional al Colegiului Medicilor din România, iar validarea a venit la data de 25 octombrie 2024, se arată într-un comunicat.
„Avem responsabilitatea de a reprezenta cu onoare colegii medici şi de a apăra cu demnitate şi fermitate profesia medicală. Ne aşteaptă un drum ce nu o să fie uşor, un drum în care trebuie să avem obiective comune, proiecte cuantificabile, prin care să obţinem implementarea unor măsuri care să îmbunătăţească activitatea medicilor şi să dezvolte profesia medicală în România. Trebuie să consolidăm şi să dezvoltăm rolul Colegiului în relaţia cu autorităţile, vocea medicului trebuie să fie consultată şi ascultată pe probleme ce ţin de profesia medicală. Respectul pentru medici, respectul pentru pacienţi trebuie să reprezinte o direcţie pe care să o atingem de ambele părţi. Medicul trebuie să se bucure de respectul comunităţii ca urmare a activităţii pe care o desfăşoară. România are nevoie de medici bine pregătiţi, de medici performanţi si empatici, de medici care să contribuie la un efort comun pentru dezvoltarea sistemului medical românesc”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, noul preşedinte al CMR.
La alegerile desfăşurate în cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) pentru desemnarea reprezentanţilor în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România (CN CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană a obţinut cel mai mare număr de voturi, fiind urmată de prof. univ. dr. Şerban Bubenek şi de dr. Cosmin Alexandrescu, ceilalţi doi reprezentanţi ai CMMB în Consiliul Naţional al CMR.
Din noua structură a Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România fac parte, pentru mandatul 2024-2028:
- Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedinte al Biroului Executiv al CMR
- Conf. univ. dr. Carmen Pantiş, vicepreşedinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului de Jurisdicţie Profesională
- Mirela-Liliana Oniceanu, vicepreşedinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului economico-social
- Călin Bumbuluţ, vicepreşedinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului Profesional-Ştiinţific şi Învăţământ
- Şef lucr. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra – Secretar general al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentelor Avizări şi Administrativ şi Financiar
Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a subliniat şi necesitatea accelerării şi a redefinirii reformei instituţionale a CMR.
„Trebuie să evaluăm ce avem astăzi, unde ne aflăm astăzi, să luăm ce s-a realizat bun în ultimii ani, deoarece au fost activităţi finalizate şi implementate cu succes – sunt pentru construcţie – şi să ne aducem propria contribuţie la ce va însemna noul CMR. Dacă ne dorim un sistem medical performant, trebuie să începem şi cu dezvoltarea performanţelor instituţionale ale Colegiului! Împreună cu noile structuri alese şi validate, respectiv Biroul Executiv, Consiliul Naţional, precum şi Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, vreau să aducem CMR către medicul român, să facem cunoscut rolul CMR – acolo unde nu este înţeles pe deplin – şi, ulterior, să creştem gradul de apartenenţă la instituţia CMR. Sunt convinsă că vor urma patru ani de reformă a CMR şi sper ca, peste aceşti patru ani, să predăm mandatele cu depunerea unui raport de activitate în care, cu mândrie, să scriem că am contribuit la o regândire a reglementărilor ce vizează profesia medicală, la o nouă poziţionare corectă a medicului în societate”, a precizat Cătălina Poiană.
„Să facem medicul român mândru că este membru al Colegiului Medicilor din România!”, a îndemnat noul preşedinte al CMR.
Printre obiectivele strategice prezentate în cadrul Planului de Management de către prof univ. dr. Cătălina Poiană se regăsesc:
- Modernizarea şi digitalizarea Colegiului Medicilor din România
- Îmbunătăţirea serviciilor oferite membrilor şi sprijinirea colegiilor teritoriale, cu respectarea autonomiei fiecărui colegiu
- Reprezentarea activă a intereselor medicilor în raport cu autorităţile şi instituţiile de sănătate
- Îmbunătăţirea percepţiei medicului în societate
- Continuarea reformării instituţionale a CMR
Conform Planului de Management, prof. univ. dr. Cătălina Poiană îşi propune să transforme Colegiul Medicilor din România într-o instituţie modernă, cu activităţi care trebuie să contribuie la dezvoltarea profesiei medicale şi a activităţii medicului, precum şi la îmbunătăţirea continuă a sistemului medical românesc.