O clinică multifuncţională va fi construită şi dată în folosinţă în anii următori la Institutul „Matei Balş”, iar un spital de 11 etaje, dedicat pacienţilor cu boli infecţioase, se află în proiect, arată conducerea unităţii medicale.


„În ultima perioadă, în Institutul «Matei Balş» am gândit mai multe proiecte, unele de anvergură. În momentul de faţă, este un proiect care îşi va arăta clar efectul: o clinică multifuncţională, care va presupune parter şi trei etaje, unde vom avea terapie intensivă, anatomie patologică, laboratoare speciale, a cărei construcţie începe cât de curând”, a declarat pentru Agerpres directorul medical Adrian Marinescu.

Un alt proiect care ar putea fi realizat în viitorul apropiat este dedicat pacienţilor cu boli infecţioase. „E vorba de o clinică multifuncţională, care va avea 11 etaje şi care va trebui să se refere nu numai la partea legată de bolile infecţioase în sine, ci vom avea clinic de chirurgie în legătură cu bolile infecţioase. Este un proiect care nu s-a făcut niciodată în România şi nu cred că există în sud-estul Europei. Va fi un spital în cadrul Institutului «Matei Balş» (...) care va rezolva cam tot ce înseamnă patologie complicată de boli infecţioase în România”, a precizat Adrian Marinescu.

Reprezentanţii Institutului doresc să realizeze şi lucrări de renovare, în special la pavilionul 5, afectat de incendiul de la începutul lui 2021.

 

Farmacist