Reducerea poluării provenite din sectoarele farmaceutic şi agricol este esenţială pentru combaterea proliferării superbacteriilor rezistente la medicamente - care ar putea ucide 10 milioane de persoane anual până în 2050, a avertizat ONU.


Există tot mai multe dovezi că mediul joacă un rol cheie în dezvoltarea rezistenţei la antimicrobiene, se afirmă într-un raport publicat sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Fenomenul se produce atunci când microorganisme precum bacterii, virusuri, paraziţi sau ciuperci devin rezistente la tratamentele antimicrobiene la care erau sensibile anterior, informează AFP şi Agerpres.

Rezistenţa la antibiotice este considerată o ameninţare de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care se teme că lumea se îndreaptă către o eră în care infecţiile comune vor redeveni o cauză a deceselor.

Se estimează că 1,27 milioane de decese au fost atribuite direct infecţiilor rezistente la medicamente în 2019, potrivit ONU. Până în 2050, până la 10 milioane de decese ar putea avea loc anual.

Rezistanţa este dată de utilizarea abuzivă a antibioticelor, însă ONU subliniază şi alţi factori mai puţin evidenţiaţi: ea este strâns legată „de tripla criză planetară provocată de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi a naturii, precum şi de poluare şi deşeuri”.

Poluarea, legată în special de industria farmaceutică şi de agricultură, permite antimicrobienilor să pătrundă în mediu – începând cu apele curgătoare.

„Este o problemă reală, fiindcă râurile sunt adesea sursa apei noastre potabile”, a declarat microbiologul Jonathan Cox, de la Universitatea Aston din Marea Britanie, care nu a participat la redactarea raportului. „Este vorba despre o pandemie tăcută”, a mai spus el.

ONU, la rândul său, prezintă un set de soluţii, care vizează sectoarele ce contribuie la această problemă. Astfel, industria farmaceutică este invitată „să asigure izolarea şi tratarea adecvată a deşeurilor şi a apelor uzate”, cu o consolidare generală a cadrului de reglementare.

Experţii recomandă şi spitalelor să instaleze sisteme specifice de tratare a apelor uzate şi să asigure eliminarea medicamentelor.





Farmacist