Statele Unite, care se confruntă cu un al cincilea val de COVID-19 alimentat de varianta Omicron, au înregistrat un record mondial de peste un milion de cazuri luni, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins.


SUA au înregistrat un vârf de 1.080.211 de cazuri noi în ziua de 3 ianuarie, informează AFP, preluată de Agerpres.

Dr. Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe privind criza sanitară, a declarat că creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în SUA a urmat o curbă „aproape verticală”.

Omicron este acum varianta dominantă în SUA şi reprezenta circa 59% din cazurile noi în săptămâna care s-a încheiat pe 25 decembrie, potrivit Centrelor de prevenţie şi luptă împotriva maladiilor (CDC).

Anthony Fauci a spus că speră că valul actual îşi va atinge vârful „după câteva săptămâni”, aşa cum s-a întâmplat în Africa de Sud.

Ţara a înregistrat 3,4 milioane de cazuri în aceste ultime şapte zile, respectiv o medie de 486.000 pe zi, cu un vârf pe 3 ianuarie, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Ratele de deces şi de spitalizare în SUA au fost mult mai scăzute în aceste ultime săptămâni decât în alte perioade de creştere a numărului de cazuri de COVID-19.
 

ORL