700 de racorduri pentru ventilatoare medicale au fost donate prin Fundaţia Groupe Renault România, în parteneriat cu Automobile Dacia, Fundaţiei pentru SMURD. Acestea vor fi distribuite spitalelor din linia întâi, se precizează într-un comunicat transmis de Grupul Renault România.

O echipă de ingineri din cadrul Centrului de Inginerie Renault Technologie Roumanie, prin Centrul Tehnic Titu (Dâmboviţa), a produs cu ajutorul tehnologiei imprimării 3D racorduri în formă de Y. Acestea sunt utile ca o soluţie temporară şi de urgenţă pentru situaţia în care, capacitatea de acoperire a nevoilor de ventilatoare ar fi depăşită, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, racordurile pot fi folosite într-o situaţie de suprasolicitare a unităţilor medicale de terapie intensivă cu pacienţi aflaţi în stare critică.

„Ne-am mobilizat într-o echipă dedicată acestei urgenţe medicale. Am testat mai multe variante, validând prototipul cu medici specialişti în terapie intensivă de la Târgu Mureş, iar acesta a fost lansat în fabricaţie prin imprimare 3D. Cadenţa de imprimare a fost de 20 de piese în 26 de ore. Am optimizat timpii de fabricaţie prin imprimarea pieselor în poziţie verticală şi reducerea pierderilor de material necesar utilizat, folosind astfel capacitatea de imprimare la maxim”, a declarat, potrivit comunicatului, Mihai Enculescu, inginer coordonator în cadrul departamentului Prototipuri RTR.