Asociaţia Dăruieşte Viaţă anunţă finalizarea lucrărilor de construcţie la #NoiFacemUnSpital, cea mai mare iniţiativă de implicare socială din România, susţinută, în prezent, de peste 350.000 de persoane fizice şi peste 7.000 de companii. Activităţile proiectului continuă cu montarea mobilierului, testarea instalaţiilor şi pregătirea procesului de recepţie, care va începe în prima parte a anului viitor.


Asociaţia mulţumeşte tuturor celor care au pus o cărămidă la acest proiect şi îi încurajează să continue să menţină ritmul schimbării.

„Iniţiativa #NoiFacemUnSpital a plecat din dorinţa de a renova şi a aduce la standarde moderne secţia de onco-pediatrie a Spitalului Marie S. Curie din Bucureşti, şi s-a transformat într-un adevărat proiect de ţară – primul Spital de copii ridicat exclusiv din donaţii şi sponsorizări”, se arată într-un comunicat.

Dăruieşte Viaţă, alături de donatori şi susţinători, îşi propune ca, în următorii ani, să creeze la Spitalul Marie S. Curie primul campus medical din ţară şi un centru de referinţă în sud-estul Europei pentru tratarea multidisciplinară a copilului cu boli grave. Proiectul va include atât o a doua clădire nouă, cât şi renovarea şi modernizarea celei actuale.

De asemenea, Asociaţia are în lucru un proiect pilot pentru Departamentul de Radioterapie Pediatrică (primul dintr-un spital de stat), pe care îl va propune autorităţilor pentru a identifica cele mai bune soluţii de furnizare de servicii medicale  la standarde occidentale în spitalele publice, punând pacientul în centru şi asigurând performanţă şi respect pentru personalul medical. Proiectul are la bază un model de guvernanţă corporativă şi unul de guvernanţă medicală.

„În 2015 a încolţit ideea unui spital, iar astăzi atingem un moment important, datorită inimilor care au bătut sincron ritmul schimbării: finalizarea lucrărilor de construcţie. Însă drumul nostru nu se opreşte aici. #NoiFacemUnSpital este despre speranţă şi despre angajamentul nostru, al tuturor celor care s-au implicat, că putem aduce o schimbare radicală sistemului medical din România. Că putem avea infrastructură demnă de acest secol, că putem oferi pacienţilor şi familiilor lor cele mai bune condiţii de tratament, că le putem oferi cadrelor medicale resursele şi trainingul necesar pentru a putea spune că au făcut tot ce este omeneşte posibil pentru pacienţii lor. Urmează un drum lung, dar am încredere că vom continua să menţinem ritmul schimbării”, a spus Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruieşte Viaţă

„Încheierea lucrărilor de construcţie pentru spitalul construit împreună şi cu ajutorul donatorilor şi sponsorilor noştri reprezintă dovada că putem să ne transformăm aspiraţiile în realitate. (...) A fost şi rămâne o experienţă transformatoare pentru fiecare dintre noi şi pentru societate în ansamblul ei. Ne propunem să transforme şi sistemul sanitar. Urmează acum o nouă etapă în acest proiect, atât pe parte  tehnică, cât şi pe parte de lucru cu personalul spitalului şi cu autorităţile, pentru că vrem ca noul spital să fie mai mult decât o clădire. Trebuie să fie locul din care bate inima schimbării sistemului sanitar din România”, a subliniat Carmen Uscatu, fondatoare Dăruieşte Viaţă

#NoiFacemUnSpital înseamnă, în acest moment, o clădire de 12.000 mp şi 9 niveluri ridicată de la zero, o centrală termică de 2.400 mp care va deservi întreg Spitalul Marie Curie, instalaţii conforme cu normele moderne pentru spitale şi un proiect de design gândit în jurul pacientului şi al familiei sale.

Iniţiativa aduce numeroase premiere în sistemul public din România: primul Departament de Radioterapie Pediatrică, bloc operator integral în sticlă, tehnologie (digitalizare, sistem BMS, centrală de tratare a aerului, echipamente de top în radioterapie), spaţii diverse (paturi pentru aparţinător, grădină indoor, locuri de joacă, studio radio, observator astronomic, spaţii de relaxare).





Oncolog