Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se va reuni pe data de 21 iulie, pentru a determina măsurile ce vor fi luate împotriva epidemiei de variola maimuţei. Comitetul urmează să se pronunţe cu precădere asupra gravităţii recrudescenţei cazurilor şi cu privire la calificarea sa drept „urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” - cel mai ridicat nivel de alertă care poate fi emis de organizaţie.


La reuniunea precedentă, care a avut loc pe data de 23 iunie, comitetul a respins trecerea la un nivel de alertă mai ridicat cu privire la această boală. De atunci, numărul de cazuri semnalate în lume a crescut puternic, depăşind nivelul cumulat de 10.000 în peste 60 de ţări. Europa este regiunea cea mai afectată, informează AFP şi Agerpres.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat în repetate rânduri că este îngrijorat cu privire la propagarea acestei maladii în afara ţărilor în care este endemică şi le-a solicitat ţărilor membre să adopte măsurile adecvate pentru a limita numărul de îmbolnăviri.

„Subliniez încă o dată că trebuie să lucrăm pentru a stopa transmiterea şi sfătuim guvernele să apeleze la sisteme de urmărire a contactelor pentru a supraveghea şi limita transmiterea acestui virus şi pentru a le oferi asistenţă persoanelor aflate în izolare”, a spus dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Geneva.

 



Alergologia