Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, prin Secţia Clinică Neonatologie, a făcut un pas înainte în ajutorul nou-născuţilor şi părinţilor lor, prin intermediul unui acord de colaborare încheiat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.


Parteneriatul e menit să ofere proaspeţilor părinţi şi nou-născuţilor mai multă siguranţă şi linişte la început de drum în viaţă, se arată pe pagina de Facebook a unităţii medicale.

„Cei mai mulţi copii se nasc sănătoşi la prima vedere. Există însă boli rare care nu dau niciun semn că ar fi acolo şi că ar putea să răpească la un moment dat bucuria, sănătatea sau poate chiar viaţa micuţului. Pentru ca astfel de situaţii nefericite să fie evitate, este utilă efectuarea unui screening neonatal extins în primele zile după naştere. În România este asigurat în mod gratuit screening-ul pentru 3 afecţiuni – hipotiroidismul congenital, fenilcetonuria şi, de curând, fibroza chistică. În unele maternităţi funcţionează şi un program pilot pentru detectarea amiotrofiei musculare spinale, program ce se doreşte a fi extins inclusiv în maternitatea noastră”, se subliniază.

Tipul de screening neonatal oferit de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj presupune depistarea rapidă a 32 de tulburări înnăscute de metabolism complementare celor din Programul Naţional de Screening Neonatal. Procedura presupune recoltarea câtorva picături de sânge din călcâiul nou-născutului după 48-72 de ore de la naştere pe o hârtie de filtru care este trimisă spre analiză la Unitatea de Screening Neonatal METABO de la UMF Cluj-Napoca. Fiind vorba de testări screening, dacă rezultatele sunt suspecte sau sugerează o anumită afecţiune metabolică, sunt necesare teste suplimentare pentru confirmarea unui diagnostic, iar părinţii sunt consiliaţi şi îndrumaţi către un serviciu de specialitate.  

„Un simplu gest al părinţilor poate asigura o şansă la depistarea timpurie a unor boli genetice rare şi la un tratament care îi poate oferi copilului o viaţă normală”, se mai subliniază.

Sursă foto: Facebook Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu


 




Ginecologia (1)