Ca urmare a comunicatului de presă emis de Ministerul Sănătăţii Vineri, 29 octombrie, în care se arăta ca mai sunt doze de vaccin anti-HPV disponibile în cabinetele medicilor de familie, zece asociaţii care promovează drepturile copiilor şi ale femeilor protestează, arătând, într-o scrisoare deschisă, că situaţia este cu totul alta.


Zece asociaţii susţin că nu exista dozele de vaccin anti-HPV pentru copiii care se înscriu anul acesta în program. Semnatarii arată că peste 40.000 de părinţi doresc ca micuţii lor să fie protejaţi de cancer, prin vaccinare.

„Solicităm Ministerului Sănătăţii (...) să îşi onoreze angajamentul pe care l-a luat faţă de copiii noştri şi să ne aducă dozele de vaccin promise”, se arată în preambulul scrisorii deschise.

„Am crezut promisiunile făcute public de ministrul Sănătăţii şi am mers cu copiii de mână (...) la medicii noştri de familie, să ne înscriem copiii la vaccinare. Dar acolo am primit răspuns că NU SUNT vaccinuri pentru copiii noştri şi că puţinele doze pe care medicii le au sunt rezervate pentru completarea schemelor copiilor care sunt deja de 1 an, 2 sau chiar 3 ani pe lista de aşteptare!”, se arată în document. „Mai grav, ni s-a spus că vaccinurile nu vor veni, că banii pe care aţi anunţat că i-aţi alocat pentru ele au fost deja cheltuiţi pe altele”.

Scrisoarea continuă: „Dacă vreţi să avem încredere că statul ne vrea binele, arătaţi-ne că sunteţi de cuvânt şi daţi-ne vaccinurile HPV pentru copiii noştri, exact aşa cum ni s-a promis cu nici o lună în urmă. (...) Nu irosiţi nicio zi fără să lăsaţi în urmă o generaţie de copii protejaţi de cancerele cauzate de HPV. Ar fi o moştenire morală care ar face cinste oricărui mandat de ministru, chiar şi în aceste vremuri grele în pandemie”.

Semnatarii documentului sunt Asociaţia Mame pentru Mame, Coaliţia România Sănătoasă, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, E-Romnja Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome, Romanian Women’s Lobby, Fundaţia Tineri pentru Tineri, Asociaţia Front, Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, Societatea de Analize Feministe Ana, Asociaţia Sexul versus Barza.


Ginecologia (1)