Şeful Cancelariei primului ministru Ionel Dancă a anunţat vineri că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care medicii rezidenţi pentru specializările solicitate în perioada pandemiei, printre care terapie intensivă şi epidemiologie, vor putea fi angajaţi pe o perioadă de şase luni, urmând să fie detaşaţi în unităţile spitaliceşti unde este nevoie de ei. După expirarea perioadei de şase luni, ei vor putea ocupa posturile vacante fără concurs.


„A fost propusă o ordonanţă de urgenţă de către Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Sănătăţii pentru angajarea medicilor rezidenţi, care urmează să finalizeze examenul de Rezidenţiat în perioada următoare pe principalele specializări solicitate, foarte solicitate în această perioadă, vorbim de medicina de urgenţă, terapie intensivă, epidemiologie, infecţioase şi radiologie, Practic, se creează cadrul, prin această ordonanţă de urgenţă, pentru angajarea acestor medici rezidenţi pe perioadă determinată de şase luni, contracte temporare, însă avantajul pe care aceşti tineri medici îl vor avea este că vor putea fi detaşaţi în diverse unităţi spitaliceşti unde există nevoie de astfel de specialişti şi acolo unde există posturi vacante, după expirarea perioadei şase luni contractuale, vor putea ocupa posturile fără concurs”, a declarat Ionel Dancă, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că este vorba de 200 de medici care ar urma să finalizeze Rezidenţiatul.

„Este avut în vedere un număr de aproximativ 200 de medici care ar urma să finalizeze examenul de Rezidenţiat pentru specializările menţionate şi care ar putea să fie incluşi în cadrul acestui program de păstrare a medicilor rezidenţi, tinerilor medici, în sistemul sanitar, în perioada următoare”, a explicat şeful Cancelariei primului ministru.