Sindicaliştii din domeniul sănătăţii au declanşat, miercuri, de Ziua Mondială a Muncii Decente, un protest sub forma grevei japoneze. Ei cer, printre altele, remuneraţie corectă, securitate în timpul serviciului, participare activă în luarea de decizii şi egalitate de şanse. Sindicaliştii acuză epuizarea fizică şi psihică.


Reprezentanţii Federaţiei Sanitas transmit că, anual, a 7-a zi a lunii octombrie este dedicată muncii decente.

„Conceptul presupune remuneraţie corectă, securitate în timpul serviciului, oportunităţi de dezvoltare profesională, libertate de exprimare, participare activă în luarea de decizii şi – nu în ultimul rând – egalitate de şanse între bărbaţi şi femei. Federaţia Sanitas a fost nevoită să declanşeze greva japoneză pentru a trage un puternic semnal de alarmă, colectiv, asupra faptului că salariaţii din sistemele care asigură prevenţia, tratamentul şi îngrijirea populaţiei aceste ţări, cu preponderenţă în această perioadă în care noul coronavirus face ravagii, sunt epuizaţi fizic şi psihic, sunt discriminaţi şi expuşi dispreţului public printr-o excesivă mediatizare a ”răsplăţilor financiare promise sau chiar legiferate”, dar în realitate neacordate”, a transmis Federaţia Sanitas.

Sindicaliştii fac referire la ultimele statistici care arată că unul din 25 de nou-infectaţi este din rândul personalului medical sau auxiliar.

„Salariaţii din sănătate, asistenţă socială, direcţiile de sănătate publică, unităţile de asistenţă medico-socială, serviciile de ambulanţă, medicina şcolară, protestează începând de astăzi, decent, fără întreruperea activităţii, pentru a nu pune în niciun fel în pericol pacienţii, aşteptându-se ca autorităţile române să îi trateze cu aceeaşi DECENŢĂ şi, măcar în al doisprezecelea ceas, să înţeleagă că TREBUIE SĂ RESPECTE LEGEA, respectându-le toate drepturile: cele de natură salarială, cele de protecţie la locul de muncă, cele de repaus pentru recuperarea capacităţii de muncă, cele care să elimine orice discriminare între categoriile de salariaţi din acelaşi tip de unităţi şi cu acelaşi tip de activitate”, au mai transmis reprezentanţii Sanitas.

La rândul lor, sindicaliştii din Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, aflaţi şi ei în grevă japoneză, au lansat Apelul lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente, potrivit News.ro.

„Apelul transpune sub forma unor solicitări rezoluţiile Congresului al VII-lea al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, sintetizând cele mai importate probleme cu care se confruntă lucrătorii din sănătate în acest moment, pe primul loc aflându-se cele privitoare la sănătatea şi securitatea salariaţilor”, au transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, întregul program de proteste este adaptat contextului creat de pandemia COVID-19, protecţia participanţilor la el şi a siguranţei pacienţilor fiind o prioritare.

Apelul Solidaritatea sanitară a fost deja semnat de peste 1.100 de persoane din sistem.

 

Sursa foto: Facebook/Federaţia Sanitas