Şapte medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi sunt cercetaţi de procurori, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.


În fapt, s-a reţinut că victima Chirilă Florin-Nicu s-a prezentat sâmbătă, 30.10.2021, între orele 14.00-15.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, cu o stare de rău, fiind trimisă acasă de personalul medical din UPU fără a fi examinată, informează Agerpres. Bărbatului i s-a făcut recomandarea de a aştepta ambulanţa pentru testarea COVID-19, deşi pacientul era vaccinat cu schemă completă şi efectuase şi un test rapid al cărui rezultat era negativ.

În ziua următoare, victima a fost adusă la SJU Galaţi cu ambulanţa şi a fost înregistrată ca suspect COVID. I s-au efectuat o radiografie toracică şi analize de laborator, rezultatele fiind obţinute până la orele prânzului.

Rezultatul testului PCR a fost echivoc, motiv pentru care s-a făcut un nou test.

Pe toată durata zilei, victima Chirilă Florin-Nicu a aşteptat rezultatul testului PCR afară, în frig, fără a i se administra vreun tratament adecvat, până aproape de ora 20.00, când, din cauza stării de oboseală, a temperaturii scăzute din exterior - şi în lipsa rezultatului PCR - , a plecat la cerere, după ce i s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscurile aferente.

Nici la acel moment nu i s-a pus diagnostic şi nu i s-a prescris un tratament adecvat la domiciliu.

La ora 20.59, s-a obţinut rezultatul PCR negativ.

În dimineaţa zilei de 1 noiembrie 2021, Chirilă Florin-Nicu a fost adus din nou la spital cu ambulanţa, în stare gravă, fiind retrimis de acelaşi medic şef de tură UPU în zona modulară COVID şi supus unui al treilea test PCR - deşi medicul şef de tură Şandru Lidia cunoştea faptul că acesta fusese investigat şi că avea un rezultat negativ din seara precedentă.

Al treilea rezultat negativ s-a obţinut în jurul orei 14.00, ulterior pacientul fiind adus la UPU.

După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, pacientul a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament.

La ora 15.00 a fost examinat de medicul internist de gardă care a decis un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC, unde a fost transferat la ora 16.30, consultat şi returnat la ora 17.30 în UPU - SJU Galaţi.

Între orele 17.30-19.00 starea de sănătate a bărbatului s-a deteriorat. La ora 19.30, a fost internat prin Secţia Medicală 2 la ATI, iar în timpul nopţii, la ora 4.30, a survenit decesul.

Prin ordonanţa din 31.10.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şapte medici inculpaţi în acest dosar pentru ucidere din culpă, iar doi dintre ei şi pentru abuz în serviciu.

De asemenea, prin ordonanţa din 01.11.2022, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, instituindu-se o serie de obligaţii conform art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală.

 



Ginecologia (1)