La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava s-a efectuat, joi, o procedură de ablaţie (topire) a unei tumori hepatice maligne (de tip hepatocarcinom) ce măsura aproximativ 7x6x5cm, prin ghidaj Computer Tomografic (CT) şi ultrasonografic cu ajutorul unui dispozitiv cu microunde, la un pacient în vârstă de 82 de ani.


Intervenţia a fost realizată de medicii radiologi dr. Cătălin Lulciuc (SJU Suceava) şi dr. Mugur Grasu (Spitalul Clinic Fundeni, Bucureşti), în echipă cu dr. Mihai jr. Creţeanu şi dr. Emanuel Gavriliuc, din cadrul Compartimentului de Radiologie Intervenţională SJU Suceava, se arată într-un comunicat de presă.

Dr. Cătălin Lulciuc (medic radiolog): „Ablaţia cu microunde este o tehnologie nouă, care distruge tumorile maligne primare sau secundare (metastaze) folosind căldura generată de energia microundelor. Folosind un ghidaj imagistic CT şi ultrasonografic, reuşim să introducem antena direct în mijlocul tumorilor, având repere de ordin milimetric, printr-un orificiu de aproximativ 4-5 mm. În urma intervenţiei, pacientul poate pleca acasă chiar a doua zi, fără a fi nevoie de zile de spitalizare pentru recuperare. Decizia de ablaţie prin microunde a tumorilor hepatice este luată de o echipă multidisciplinară, formată din: gastroenterologi, oncologi, chirurgi generalişti, radiologi şi radioterapeuţi. Metodele minim-invazive de ablaţie tumorală se pot folosi şi pentru tratarea cancerelor tiroidiene, pulmonare şi osoase, atât pe tumori primare, cât şi pe metastaze. Aceste proceduri se vor face ca practică uzuală la SJU Suceava, în cel mai scurt timp. Mulţumesc mult echipei, fără de care această primă intervenţie la SJU Suceava, nu ar fi fost posibilă!”.

„Un aparat de RFA (ablaţie prin radiofrecvenţă), vârful de gamă din aparatura curentă, va fi achiziţionat de SJU Suceava, prin Consiliul Judeţean Suceava, ordonatorul principal de credite, alături de alte aparate de ultimă generaţie, până la sfârşitul anului”, a declarat managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea.

Foto credit: SJU Suceava



Oncolog