Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi a transmis joi Ministerului Sănătăţii o serie de propuneri ce vizează activitatea rezidenţilor, semnalând în acelaşi timp faptul că medicii rezidenţi aflaţi în primii doi ani de pregătire efectuează gărzi neplătite peste norma prevăzută în contractul de muncă.

Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi (SMMR) atrage atenţia că, din perspectiva gărzilor efectuate de medicii rezidenţi, o practică ilegală este diseminată la nivelul întregii structuri de rezidenţiat. Este vorba de faptul că medicii rezidenţi aflaţi în primii doi ani de pregătire, iar unii dintre ei pe toată perioada rezidenţiatului, efectuează gărzi neplătite peste norma prevăzută în contractul de muncă.

Şi asta, pentru că, potrivit legislaţiei în vigoare, „Medicii rezidenţi care efectuează gărzi în afara programului normal de lucru sunt salarizaţi pentru această activitate de către unitatea sanitară unde efectuează garda, cu respectarea prevederilor legale.”

SMMR precizează că „numeroşi medici rezidenţi ajung să efectueze pâna la 7 gărzi neplătite pe lună, în afara programului normal”. Societatea mai spune că „această practică, prin care gărzile pot fi plătite abia din anul III de pregătire, a pornit dintr-o interpretare eronată a legii, care stipulează că „Începând cu anul III de pregătire în specialitate, medicii rezidenţi pot fi incluşi, la cerere, în linia I de gardă efectuată în specialitatea în care îşi desfăşoară rezidenţiatul”, ducând la presupunerea că doar din anul III se pot încheia contracte de gărzi cu unităţile sanitare.

„Foarte mulţi colegi au semnalat această neregulă care a trecut aproape neobservată de autorităţi de foarte multă vreme. Propunem introducerea clară în cadrul Ordinului a unei specificaţii prin care medicii rezidenţi să fie salarizaţi pentru gărzile efectuate în afara programului normal de lucru, indiferent de anul de pregătire în specialitate”, solicită SMMR.

Conform legislaţiei, coordonatorii/directorii de program, responsabilii de formare, cât şi îndrumătorii de formare au o serie de atribuţii şi responsabilităţi care nu se respectă întodeauna, afectând astfel parcursul pregătirii medicilor rezidenţi.

„Deşi suntem conştienţi că principalul scop al medicului este de a fi în slujba pacientului, responsabilizarea pentru formarea noilor generaţii de medicii este vitală pentru continuitatea şi performanţa oricărui sistem de sănătate. Astfel, dorim implementarea unui sistem de evaluare a cadrelor medicale implicate în pregătirea în rezidenţiat de către medicii rezidenţi. Numai în acest fel vocea medicilor rezidenţi poate fi auzită şi luată în considerare din punct de vedere legal. Există numeroase abuzuri pe care tinerele generaţii le trec cu vederea de foarte multe ori, din pasiune şi dedicare pentru profesia aleasă”, atrag atenţia reprezentanţii SMMR.