În cursul zilei de 21 octombrie, trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare critică, au fost transferaţi în Polonia, la Łódź.


Pacienţii fuseseră internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti şi necesitau asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă, se arată într-un comunicat.

„Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 18 octombrie 2021, la o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedintele Republicii Lituania şi cu premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles. În cadrul întâlnirii online, liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru ţara noastră.

Ulterior, ministrul Cseke Attila a avut o discuţie similară cu omologul polonez, Adam Niedzielski, care a dat asigurări că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.

 

Oncolog