Accidentul vascular cerebral este una dintre principalele cauze de deces şi invaliditate la nivel mondial şi, în special, în Statele Unite ale Americii. Noi cercetări arată că somnul excesiv creşte considerabil riscul acestei probleme cardiovasculare, potrivit Medical News Today. Oamenii de ştiinţă au început să exploreze durata somnului ca un alt factor potenţial de risc pentru atacul cerebral. Potrivit cercetătorilor, deprivarea de somn sau dormitul mai mult de şapte ore pe noapte sunt fiecare asociate cu un risc mare de accident vascular cerebral.

Un nou studiu publicat în revista „Neurology” a găsit o asociere între aţipelile din timpul zilei, somnul excesiv şi riscul de accident vascular cerebral (AVC). Cercetarea a fost condusă de dr. Xiaomin Zhang, de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Huazhong, China. Echipa doctorului Zhang a colectat informaţii de la 31.750 de oameni din China, cu vârsta medie de 62 de ani, care nu au avut niciun incident de AVC sau alte probleme grave de sănătate.

Grupul de participanţi a fost urmărit timp de şase ani, interval în care particpanţii au răspuns la întrebări despre lor modelul lor de somn şi obiceiul de a aţipi pe timpul zilei. Cercetătorii au descoperit că 8% dintre participanţi obişnuiau să doarmă peste zi mai mult de 90 de minute, iar 24% dormeau cel puţin nouă ore în fiecare noapte. Pe parcursul duratei studiului, au fost înregistrate 1.557 de atacuri cerebrale vasculare în rândul participanţilor. Datele arată că cei care dormeau timp de nouă sau mai multe ore pe noapte aveau cu 23% mai multe şanse să experimenteze un accident vascular cerebral decât cei care dormeau în mod regulat doar şapte, opt ore în fiecare noapte. De asemenea, persoanele care dormeau mai mult de nouă ore şi mai mult de 90 de minute pe zi aveau un risc cu 85% mai mare să facă accident vascular cerebral decât cei care dormeau şi aţipeau moderat. Calitatea somnului  poate juca şi ea un rol important într-un AVC. Astfel, persoanele care au raportat o calitate slabă a somnului aveau cu 29% mai multe riscuri de a suferi un AVC decât cele a căror calitate a somnului a fost bună.

Cercetătorii arată că descoperile lor pot avea nişte limite pentru că studiul lor a fost unul observaţional, iar ei nu au ţinut cont de apneea de somn sau de alte tulburări ale somnului care ar fi putut influenţa rezultatele. În acelaşi timp, datele pe care pacienţii le-au raportat nu sunt la fel de fiabile cadateleînregistrate de cercetătorii care observă direct somnul participanţilor. Ei spun că rezultatele se pot aplica numai adulţilor chinezi în vârstă, sănătoşi şi nu altor populaţii. 

Anual, la nivel mondial, 15 milioane de oameni au experimentat un accident vascular cerebral. Statisticile arată că, dintre aceştia, 6 milioane de oameni nu supravieţuiesc, iar alte 5 milioane rămân cu dizabilităţi.