Cu ocazia Zilei Mondiale a astmului, Societatea Română de Pneumologie lansează www.casapneumologilor.ro, o platformă care oferă informaţii medicale şi o hartă a pneumologilor români, pentru identificarea unui specialist cât mai aproape de casă.


Platforma oferă informaţii medicale pertinente, validate de specialişti recunoscuţi în patologiile respiratorii, se arată într-un comunicat al Societăţii Române de Pneumologie (SRP).

Casa Pneumologilor Români va pune la dispoziţia utilizatorilor două instrumente utile: Harta pneumologilor români şi aplicaţia Navigator, arată prof. dr. Roxana Nemeş, preşedintele SRP.

În prima etapă a programului va fi implementată Harta pneumologilor români, care vine în sprijinul celor care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate. Harta răspunde la cea mai simplă, dar importantă întrebare pe care oamenii şi-o pun atunci când apare nevoia unui consult medical: „Unde şi cui mă pot adresa?”. Ea va permite fiecărui utilizator să localizeze rapid specialistul aflat cel mai aproape de el.

Aplicaţia Navigator va deveni operaţională într-o a doua etapă. Prin intermediul ei, pacienţii se vor putea programa la o consultaţie la un medic pneumolog înscris în platformă, la numărul de telefon 021.9904. Call-centerul funcţionează în zilele lucrătoare, în intervalul orar 9.00-18.00. Operatorul va prelua apelul şi, în funcţie de opţiunile exprimate de pacient (medic, judeţ, localitate), va efectua programarea consultaţiei de specialitate.

Programările se vor putea face atât în centrele de stat, cât şi în cele private. În funcţie de relaţia contractuală pe care o are instituţia în care lucrează medicul solicitat cu Casa de Asigurări de Sănătate, consultaţia poate fi gratuită (în baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie) sau contra cost. Toate aceste detalii vor fi comunicate pacientului de către operator.

„Un element deseori neacoperit în relaţia dintre pacientul cu astm şi medic a fost şi rămâne comportamentul în pandemia de COVID-19”, arată prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Secţiunii de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă din cadrul Societăţii Române de Pneumologie. „Aici trebuie, ca prim factor corectiv, de atras atenţia că medicaţia antiastmatică nu trebuie întreruptă, iar corticoterapia se pare că alături de medicaţia biologică este protectivă în faţa riscului de a face forme severe de infecţie virală”.

Anul pandemic a afectat bolnavii astmatici care, din cauza restricţiilor de acces în spitalele de boli infecţioase, fie nu au putut merge să se diagnosticheze, fie au fost limitaţi în ceea ce priveşte reevaluarea şi actualizarea tratamentului, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Cristian Oancea, citat de Agerpres. Domnia sa este managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara şi secretar general al Societăţii Române de Pneumologie (SRP).

 

ORL