Un nou studiu britanic, efectuat în baza unui set vast de date, sugerează că până şi consumul unei cantităţi de băuturi alcoolice situată sub nivelul recomandat în prezent este asociat cu un risc ridicat de apariţie a problemelor cardiovasculare.
Studiul a analizat date de la peste 350.000 de persoane şi demontează mitul beneficiilor aduse de un consum moderat de alcool, relatează publicaţia ScienceAlert, preluată de Agerpres.
„Aşa-numita curbă în formă de «J» a relaţiei dintre bolile cardiovasculare şi consumul de alcool, ce sugerează anumite beneficii pentru sănătate în urma consumului redus până la moderat de alcool, este cel mai mare mit aflat în circulaţie, de când ni s-a spus că fumatul ne face bine”, a declarat specialistul în afecţiuni cardiovasculare Rudolph Schutte de la Anglia Ruskin University (ARU) din Marea Britanie.
Cercetătorii au analizat date cuprinse îintr-o vastă bază de informaţii biologice din Marea Britanie, numită UK Biobank, asociate unui număr de 333.259 de consumatori de alcool şi 21.710 de persoane care nu au băut niciodată alcool. Ei au analizat datele adunate în aproape 7 ani, concentrându-se asupra momentelor cheie în care participanţii s-au confruntat cu un eveniment cardiovascular, o afecţiune cardiologică sau o boală cerebrovasculară.
Pentru a elimina factorii care ar fi putut induce confuzie, echipa a comparat persoanele care consumau cele mai mici cantităţi de băuturi alcoolice cu cei care beau mai mult şi a descoperit că vinul avea un efect minim de protecţie împotriva bolii cardiace ischemice.
Pentru alte produse alcoolice, cum ar fi berea şi băuturile spirtoase, chiar şi în cazul persoanelor care consumau mai puţin de 14 unităţi de alcool pe săptămână - nivelul maxim recomandat în ghidurile sanitare din Marea Britanie - efectele au fost mult mai evidente. „În cazul consumatorilor de bere, cidru şi spirtoase, chiar şi cei care beau sub 14 unităţi pe săptămână au prezentat un risc ridicat de a ajunge la spital în urma unui eveniment cardiovascular”, a declarat Schutte.
„Deşi auzim multe despre băutorii de vin care au un risc mai redus de boală coronariană, datele noastre arată că riscul lor de a prezenta alte evenimente cardiovasculare nu este redus”, a adăugat el.
În SUA, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă ca adulţii să opteze pentru a nu consuma alcool sau, în cazul în care este vorba despre o zi în care aceştia aleg să bea, să se limiteze la două porţii standard pe zi pentru bărbaţi sau o porţie standard pentru femei. Potrivit site-ului CDC, o porţie standard este echivalentă cu 14 grame de alcool pur (care se regăsesc, spre exemplu, în 340 ml de bere cu conţinut de 5% de alcool, 236 ml de bere cu conţinut de 7% de alcool, 147 ml de vin cu 12% alcool sau 44 ml - un „shot” - de tărie cu 40% alcool, precum gin, rom, vodcă sau whisky.