Pierderea persistentă a mirosului sau anosmia, cauzată de îmbolnăvirea cu COVID-19, are un „prognostic excelent” de recuperare în decurs de un an, arată un studiu francez publicat în Jurnalul Asociaţiei Americane de Medicină (JAMA).


La studiu au participat 97 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, care-şi pierduseră simţul mirosului pentru o perioadă mai mare de 7 zile, arată France 24, preluând o ştire AFP. Cercetarea a fost condusă de Marion Renaud, şef de clinică la serviciul ORL al Spitalelor universitare din Strasbourg (CHU Strasbourg), Franţa, cu susţinerea unui institut de specialitate (IHU Strasbourg).  

Rezultatele arată că, după 4 luni,  84,3% din pacienţi îşi recăpătaseră mirosul, iar după 12 luni, 96,1% din pacienţi îşi recăpătaseră simţul olfactiv.

Dintre pacienţii monitorizaţi, după 12 luni, doar doi au rămas hiposmici – cu o pierdere parţială a mirosului - , prezentând anomalii persistente, indică studiul.

„Prognosticul recuperării mirosului după un an este excelent”, a declarat, pentru AFP, Marion Renaud. „Pierderea mirosului afectează mai ales tinerii, iar prognosticul de recuperare e mai bun în cazul lor”.

Cercetătoarea a adăugat că rezultatele sunt de natură să încurajeze pacienţii, o bună parte dintre ei având şanse mari să-şi recupereze simţul olfactiv în primele luni după boală.

 

ORL