Studiul britanic, publicat în revista The Lancet, a monitorizat efectele vaccinului anti-HPV, după ce vaccinarea de acest tip a început în Anglia, în 2008. Fetele de atunci sunt acum persoane adulte – iar cercetarea a arătat o reducere atât a leziunilor precanceroase cât şi a cancerului cervical (87%).
Centrul de cercetare Cancer Research UK a calificat rezultatele drept „istorice”, pentru că demonstrează faptul că vaccinul salvează vieţi, informează BBC.
În Marea Britanie, vaccinul anti-HPV este administat la fetele cu vârste între 11 şi 13 ani – iar, din 2019, sunt vaccinaţi şi băieţii.
„Impactul a fost uriaş”, a afirmat prof. Peter Sasieni, unul din cercetătorii de la King's College London. Cifrele nu au fost însă atât de substanţiale la adolescentele care a fost vaccinate după ce au devenit active sexual.
Studiul estimează că programul de vaccinare HPV a prevenit circa 450 de cancere şi 17.200 de precancere.
Prof. Sasieni spune că asta e doar „vârful icebergului”, fiindcă cifrele vor creşte în timp. Însă cercetările trebuie să continue, fiindcă există încă semne de întrebare legate de durata protecţiei oferită de vaccin şi de necesitatea de un rapel la vârsta de mijloc.