Ţigările electronice şi produsele asociate fabricate de trei companii nu au obţinut autorizaţia din partea Food and Drug Administration (FDA), pentru a putea fi comercializate pe teritoriul SUA, după ce le-a fost evaluat impactul asupra consumatorilor tineri.


Analiza produselor a arătat că beneficiile aduse adulţilor, de a-i face să renunţe la fumat, sunt mai mici decât riscurile care-i vizează pe consumatorii tineri. Pentru aceştia din urmă, ţigările electronice pot reprezenta o cale de a deveni fumător clasic, arată FDA într-un comunicat, preluat de AFP şi Agerpres.

Produsele vizate includ ţigări electronice „cu gust de cola”, „plăcintă cu mere” şi „cereale cu caramel”. Aceste produse vor trebui să fie retrase de pe piaţă, a informat FDA.

Congresul american a conferit FDA autoritatea de a reglementa produsele destinate fumătorilor, pentru a proteja populaţia, prin intermediul unor norme bazate pe ştiinţă, de efectele nocive ale consumului de tutun, a reamintit directorul interimar al FDA, Janet Woodcock, citată în comunicat.

„Ştim că produsele de tutun aromate sunt foarte atractive pentru tineri, deci evaluarea impactului lor potenţial sau actual asupra utilizării de către tineri este un factor esenţial pentru a decide care produs poate fi comercializat”, a adăugat ea.

Peste 500 de companii au depus cereri similare de autorizare.

„Agenţia rămâne angajată în demersul ei, ce vizează tranziţia spre o piaţă în care toate sistemele electronice de administrare de nicotină, care sunt disponibile spre vânzare, să demonstreze faptul că sunt adecvate, prin prisma protejării sănătăţii publice”, a subliniat FDA.

 

Psihiatru (2)