Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara împreună cu Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu au pus bazele unui proiect de cercetare pilot în România, care presupune dresarea câinilor pentru a depista persoane infectate cu coronavirus. Rezultatele au fost impresionante: câinii au recunoscut toate probleme cu SARS-CoV-2. Patrupezii vor fi folosiţi pe aeroport.


Primii paşi au fost făcuţi în septembrie anul trecut, la centrul chinologic de la Sibiu. Au fost selectate 5 exemplare din rasa ciobănesc german şi un exemplar din rasa ciobănesc belgian Malinois, cu vârstele între 7-9 luni. În ianuarie 2021 a demarat antrenamentul, cu primele probe SARS-CoV-2 recoltate de la pacienţii infectaţi, se arată pe pagina de Facebook a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

„Faza întâi a presupus selecţia poliţiştilor conducători de câini, a specialiştilor din cadrul Centrului Chinologic care urmau să participe la acest proiect, selecţia exemplarelor canine care urmau să îşi desfăşoare activitatea în cadrul proiectului şi amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2”, spune Claudiu Leonard Bîlă, director al Centrului Chinologic din Sibiu. „A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaţionalizare a acestui proiect, care presupune desfăşurarea de activităţi în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus şi, ulterior, acreditarea acestor echipe canine”.

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziţia specialiştilor Centrului Chinologic din Sibiu probe prelevate de la pacienţii infectaţi. Ulterior, în proiect au fost cooptate şi alte spitale, majoritatea din judeţul Sibiu.

„Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi şi care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpiraţia de sub braţ, o mostră de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj”, arată dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara. „Am participat la şedinţa de demonstraţie şi de avizare a rezultatelor acestui proiect şi am rămas surprins, dar şi impresionat. Toţi câinii care au participat au recunoscut sută la sută probele cu infecţie COVID-19, chiar şi in condiţiile in care instructorul a încercat să le devieze atenţia sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau şi insistau pentru proba respectivă”.

O condiţie importantă a reuşitei experimentului a fost ca pacienţii selectaţi, care aveau confirmarea ca sunt infectaţi cu noul coronavirus printr-un test RT-PCR, să nu fie sub tratament medicamentos împotriva COVID-19. Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea medicaţiei împotriva bolii.

Pentru dresajul câinilor au fost folosite câteva sute de probe. Iniţial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele şase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienţii bolnavi. 

„În funcţie de practica pe ziua respectivă şi în funcţie de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în acelaşi antrenament şi probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanţe, obiecte, medicamente până la mâncare. Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Şi, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziţie aşezat, fie prin poziţie de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcţie de cum e prezentată situaţia”, spune Silviu Stan, de la Centru Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Pentru început, câinii special dresaţi pentru depistarea persoanelor cu COVID 19 urmează să fie folosiţi pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Vor fi amplasaţi în aerogară, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiştii DSP Sibiu.

Informaţiile obţinute în cadrul proiectului  vor fi puse la dispoziţia tuturor partenerilor, pentru continuarea cercetărilor, mai arată reprezentanţii unităţii medicale timişorene. 

 

Oncolog