La sfârşit de săptămână, doritorii sunt invitaţi să revină în sălile de spectacol, dar să şi redescopere oraşul cu poveştile lui, în cadrul programului „Timişoara - Capitală Culturală Europeană”.


Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 13.00, se pot face plimbări pe Bega sălbatică, la bordul vaporaşului „Pelicanul”, anunţă reprezentanţii Asociaţiei „Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii”, citaţi de Agerpres. Doritorii sunt invitaţi la prima petrecere pe barcă din acest an: este programată o tură veselă, cu muzică la bord, până la Sânmihaiu Român şi înapoi.

Pe parcursul călătoriei, doritorii vor putea admira şi peisajul sălbatic al cursului de apă care străbate oraşul, după ieşirea din Timişoara.

Opera Naţională Română din Timişoara prezintă, duminică seara, „Bal la Savoy”. Spectacolul aduce în faţa publicului o comedie trăsnită. Conducerea muzicală este semnată Mihnea Ignat, regia şi coregrafia aparţin lui Răzvan Mazilu, iar decorurile şi costumele sunt realizate de Dragoş Buhagiar.

Tot duminică seara, cinefilii pot urmări „Holy Spider” la Cinema Victoria. Filmul are la bază un caz real: cel al criminalului Saeed Hanaei, numit „Spider Killer”, care între 2000 şi 2001 a ucis 16 femei în ceea ce a numit „o misiune sfântă”. Regizat de Ali Abassi, filmul a luat premii şi a fost nominalizat în cadrul celor mai importante festivaluri de film europene. 




Psihiatru (2)