La data de 20 martie, în prezenţa prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, a conducerii Universităţii, a consiliului pofesoral, a reprezentanţilor studenţilor şi a invitaţilor, a avut loc ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa profesorului dr. emerit Mircea Cărtărescu.


Ceremonia s-a desfăşurat în Sala de Consiliu a Facultăţii de Medicină a UMFCD, se arată într-un comunicat.

Mircea Cărtărescu, personalitate marcantă în domeniul limbii şi literaturii române la nivel naţional şi internaţional, este profesor doctor emerit (pensionat) la Catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere din Bucureşti, se mai arată în document. Este poet, prozator, critic literar şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN România.

Autor a peste 35 de volume personale şi a numeroase volume colective şi antologii, cărţile sale fiind traduse în peste 25 de limbi.

A primit numeroase premii literare în România şi peste hotare, a predat la Universitatea din Amsterdam (1994-1995), la Universitatea din Viena (2005-2006) şi la Freie Universitat din Berlin (2010), a primit prestigioase burse internaţionale pentru creaţie literară.

Mircea Cărtărescu a primit, de-a lungul carierei, numeroase ordine şi medalii: Ordinul naţional ,,Serviciul credincios” în gradul de Comandor, 2000; Ordinul ,,Meritul cultural” în gradul de Mare Ofiţer categoria A, 2006; Chevalier de l’ordre des arts et des lettres, 2008; Medalia ,,Nihil Sine Deo” a Casei Regale, 2016; Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Constanţa, Bacău şi Cluj; Doctor Honoris Causa al Universităţii Internaţionale Menendez Pelayo din Santander, Spania.

 În cadrul festivităţii, rectorul UMFCD, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a subliniat personalitatea complexă a distinsului oaspete, iar prof. univ. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, prorectorul pentru cooperare europeană şi internaţională, a prezentat detaliat activitatea acestuia într-un amplu ,,Laudatio”, se mai arată în comunicat.






Alergologia