Asociaţia Zi de Bine demarează un nou proiect, în colaborare cu Asociaţia BertaLand - un centru special pentru bătrânii din spitale sau care trăiesc singuri şi copii care provin din familii cu situaţii financiare precare, dar şi pentru animalele abandonate.


Iniţiativa are rolul de îmbunătăţire a calităţii vieţii prin asigurarea unui spaţiu sigur, atractiv şi activ, unde vor avea loc activităţi educaţionale, de socializare, de mişcare şi de creaţie, special pregătite pentru beneficiari. Centrul BertaLand sau #CasaPlină va fi amenajat în Sânpetru, judeţul Braşov şi îşi va deschide porţile la sfârşitul lunii iulie, se arată într-un comunicat. 

În cadrul centrului vor avea loc activităţi pentru seniori, de la seri de dans, concursuri de şah şi yoga până la ateliere creative, terapii şi excursii. Copiii vor beneficia de diverse activităţi şi ateliere, care le vor oferi o bază stabilă pentru educaţia civică, dezvoltarea socială armonioasă şi completarea lacunelor educaţionale.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 40.000 euro şi este oferit de partenerii strategici ai Asociaţiei Zi de Bine.

„Acum doi ani am colaborat pentru prima dată cu Asociaţia BertaLand (...) De atunci, asociaţia a dezvoltat mai multe programe care ajută la integrarea socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru copiii din familii cu situaţii financiare precare, pentru seniori care au nevoie de ajutor şi de un adăpost, dar şi pentru animale abandonate sau abuzate. Astăzi ducem mai departe visul Laurei, fondatoarea Asociaţiei BertaLand, şi amenajăm acel Acasă care va integra nevoile tuturor”, au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei Zi de BINE.

La noul centru nu vor exista cuşti. Animalele abandonate vor fi preluate în regim de foster şi pregătite pentru o viaţă în familie, având contact direct cu copiii, seniorii, dar şi cu şi animale din cadrul centrului. Ulterior, la momentul adopţiei, animalele vor fi deja obişnuite cu oamenii, crescând astfel şansele ca integrarea lor să fie rapidă şi adopţia permanentă.






Practica Veterinara