Universitatea canadiană McGill a realizat mai multe videoclipuri traduse în limba ucraineană, care prezintă proceduri de reanimare, intubare, îngrijirea plăgilor provocate de explozia unui obuz sau de prăbuşirea unei clădiri, cu scopul de a ajuta personalul sanitar din această ţară să practice medicina de război.


Medicul Tarek Razek, şeful secţiei de traumatologie de la Centrul universitar McGill din Montreal, consideră că angajaţii ucraineni din sectorul medical se confruntă cu „un scenariu inimaginabil în 2022”, cu „o situaţie foarte complexă” şi „stresantă”, informează AFP, preluată de Agerpres.

În urma amplificării conflictului din Ucraina, nu doar medicii din secţiile de urgenţe şi chirurgii specializaţi în traumatologie, ci şi toţi angajaţii din sectorul medical sunt îndemnaţi să ofere îngrijiri medicale pacienţilor răniţi, a explicat el.

În parteneriat cu centrul de simulare şi învăţare interactivă Steinberg din cadrul Universităţii McGill, medicii canadieni au creat mai multe videoclipuri de câteva minute, care oferă noţiuni elementare de salvare şi reanimare.

„Între momentul primirii solicitării ucrainene şi crearea videoclipurilor am avut nevoie de mai puţin de trei ore, iar produsul final a fost livrat în mai puţin de 24 de ore”, a declarat medicul Gerald Fried, directorul centrului Steinberg.

Videoclipurile, realizate la Montreal, au beneficiat de un montaj asigurat de o specialistă în chirurgia toracică, Junko Tokuno, fiind apoi traduse în ucraineană.

Intensificarea bombardamentelor în ultimele zile asupra mai multor oraşe ucrainene a dus la un număr sporit de morţi şi de răniţi în rândul populaţiei civile, notează AFP.

De la începutul războiului, cel puţin 474 de civili au fost ucişi, iar 861 au fost răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de ONU, care subliniază că cifrele sunt probabil mult mai mici în comparaţie cu realitatea de pe teren.

 


Medic