Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat miercuri undă verde utilizării vaccinului împotriva COVID-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna, relatează AFP.

UPDATE. Comisia Europeană a autorizat, miercuri, condiţionat vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna, a anunţat preşedintele executivului comunitar, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters.

EMA s-a reunit miercuri pentru a doua oară săptămâna aceasta, cu scopul de a lua o decizie cu privire la autorizarea vaccinului Moderna, informează News.ro.

Autorizarea agenţiei are loc în contextul în care o lentoare a vaccinării este tot mai criticată în numeroase state membre ale Uniunii Euroene (UE).

Vaccinul Moderna devine, astfel, al doilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat de EMA în UE, după cel al alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech.

„EMA a recomandat să se acorde o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului împotriva COVID-19 al Moderna, în vederea prevenirii bolii la persoanele în vârstă şi de peste 18 ani”, a anunţat într-un comunicat autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor, cu sediul la Amsterdam.

Farmacist