Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, spune că, în noul an, medicii doresc ca sistemul medical românesc să fie caracterizat de predictibilitate şi să beneficieze de finanţare. Ar trebui reclădită şi legătura de încredere dintre medic şi pacient.


Sănătatea românească ar trebui să beneficieze de finanţare corespunzătoare, de „politici şi strategii pe partea de susţinere a personalului medical”, de măsuri pentru atragerea de noi medici şi alocarea de noi locuri de muncă în sistemul medical, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.

Sistemul de sănătate ar trebuie să ofere acces la serviciile medicale în mod echitabil, atât pentru pacienţii cronici, cât şi pentru pacienţii COVID-19 sau cei care au o urgenţă, se mai arată în postarea semnată de prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

„Îi dorim normalitate (...) îi dorim investiţii în infrastructura de spital, îi dorim să poată oferi condiţii cât mai bune pentru ca medicii de familie să-şi desfăşoare cât mai eficient activitatea, îi dorim să dezvolte medicina de ambulator”, mai arată preşedintele CMMB.

„Dar pe lângă ce dorim pentru sistemul de sănătate, începutul de an este şi despre ce îmi doresc şi mie, Cătălina Poiană, medic endocrinolog şi preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, un medic care de zeci de ani lucrează în sănătatea românească. Îmi doresc ca întreaga societate să înţeleagă că medicul şi pacientul reprezintă un întreg, că fiecare trebuie să se respecte reciproc. Sunt multe de făcut în acest sistem, dar legătura de încredere ce trebuie să existe între medic şi pacient, extrem de importantă - acolo unde s-a pierdut sau nu a existat - trebuie să se reclădească, să se formeze! Iar acest lucru ţine de medic şi de pacient! Deci de fiecare dintre noi!”, mai arată preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, care-şi încheie mesajul cu urări de „la mulţi ani cu sănătate”.

 

Medic