Vaccinul antigripal tetravalent VaxigripTetra este disponibil în farmacii, iar din acest sezon este autorizat şi pentru copii cu vârsta de minim 6 luni, se arată în comunicatul remis de compania farmaceutică Sanofi Pasteur. Vaccinul tetravalent este indicat pentru prevenirea bolii gripale cauzate de două subtipuri de virus gripal de tip A şi de două tipuri de virus gripal de tip B.

VaxigripTetra fost autorizat pentru punere pe piaţă în Uniunea Europeană în anul 2016, iar în 2018 a fost aprobată extinderea indicaţiei pediatrice, fiind în acest moment singurul vaccin antigripal tetravalent din România ce se poate administra la copii cu vârsta de minim 6 luni.

Numărul cazurilor de gripă s-a dublat în sezonul 2017-2018

În sezonul gripal 2017-2018, în România s-au înregistrat 11.527 de cazuri de afecţiuni clinice compatibile cu gripa, de 3,5 ori mai multe decât în sezonul precedent, conforma datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. În urma analizelor de laborator, s-au confirmat 1750 de cazuri de gripă, de 2,3 ori mai multe faţă de sezonul precedent. Dintre acestea, 44,6% au avut nevoie de internare. Numărul deceselor confirmate cu virus gripal a fost 129, faţă de 27 înregistrate în sezonul precedent.

Cu privire la circulaţia virusurilor gripale de tip A şi de tip B, a fost detectată o predominanţă semnificativă a virusurilor de tip B (66,4 % din numărul total al cazurilor confirmate raportate), situaţie asemănătoare cu cea înregistrată la nivel european.

Eficacitate de 70% pentru copiii cu vârste între 6 şi 35 de luni

În studiile clinice, eficacitatea VaxigripTetra împotriva bolii gripale cauzată de tulpini de virus gripal similare celor conţinute de vaccin a fost de 70% în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 35 de luni. De asemenea, acesta a prevenit 57% din bolile gripale severe confirmate prin investigaţii de laborator, cauzate de oricare dintre tulpinile virusului gripal, respectiv 72% din bolile gripale confirmate prin   de vaccin.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii include vaccinurile gripale tetravalente în recomandările sale, considerând că disponibilitatea vaccinurilor gripale tetravalente ar putea oferi o protecţie extinsă împotriva virusurilor gripale de tip B, iar recomandările nu trebuie să se limiteze la vaccinul trivalent.

Din perspectiva sănătăţii publice, utilizarea vaccinurilor gripale tetravalente în locul celor trivalente ar putea avea ca rezultat o reducere cu până la 1,6 milioane de cazuri de gripă, 37300 de cazuri de spitalizare asociată gripei şi 14800 de decese asociate gripei în UE pe parcursul unui deceniu.