Primele vaccinuri împotriva COVID-19 ar putea fi administrate în România chiar anul acesta, între Crăciun şi Anul Nou, a declarat, la Digi24, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

UPDATE. La insistenţa Germaniei, Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat marţi că s-ar exprima în 21 decembrie - cu o săptămână mai devreme - cu privire la vaccinul Pfizer/ BioNTech, deschizând calea unui posibil debut al vaccinărilor înainte de finalul anului. 

„Dacă autorizaţia va fi eliberată în 23 decembrie, probabil că, între Crăciun şi Anul Nou, vor fi livrate primele doze de vaccin în România şi vom putea începe efectiv activitatea de vaccinare destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi”, a spus, la Digi24, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Dr. Gheorghiţă a mai precizat că BioNTech şi Pfizer vor trimite în România o tranşă iniţială de până în 10.000 de doze de vaccinuri, cu care pot fi vaccinaţi 5.000 de angajaţi ai spitalelor, în condiţiile în care e nevoie de două doze pentru imunizare.

„Este o tranşă simbolică, care va fi distribuită în aceeaşi zi în toate cele 27 de ţări membre ale UE, care fac parte din contractul încheiat de CE, însă, din ianuarie, vor fi livrate celelalte doze, atât cele din decembrie, cât şi cele din ianuarie. Pentru ianuarie ar trebui să primim, după noul calendar de livrare, circa 600.000 de doze, care ajung pentru vaccinarea unui număr estimat de 300.000 de persoane. Ulterior, această cantitate creşte de la o lună la alta”, a spus dr. Gheorghiţă.


Ginecologia (1)