Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităţilor din România şi este singura universitate de medicină şi farmacie din ţară listată printre cele mai bune 1.000 de universităţi din lume, în clasamentul World University Rankings 2022, realizat de Times Higher Education (THE).


În clasamentul dat publicităţii recent sunt incluse 16 universităţi din România, dintre care, la fel ca anul trecut, trei sunt din Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică, se arată într-un comunicat.

Dintre cele 16 universităţi româneşti prezente în top, doar două se află printre primele 1.000 de instituţii de învăţământ superior din lume: Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, locul 501+ la nivel mondial, respectiv locul întâi la nivel naţional, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, clasată pe locul 801+ la nivel mondial, respectiv locul al doilea la nivel naţional.

În clasamentul pe anul 2021 au fost incluse 13 universităţi din România, se mai arată în document.

„Pe lângă prestigiul câştigat, o astfel de recunoaştere internaţională ne motivează şi ne responsabilizează să menţinem şi chiar să ne depăşim standardele. Totodată, aceasta reprezintă o oportunitate extraordinară de a accesa noi proiecte, în special în domeniul cercetării, precum şi de programe educaţionale avansate, ce vor duce la creşterea valorii universităţii noastre”, a declarat prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Haţieganu”.

World University Rankings este un prestigios clasament internaţional din domeniul academic, care reunește peste 1.600 de universități de elită din 99 de țări. Topul se bazează pe 13 indicatori de performanţă, care măsoară performanţa unei instituţii în patru domenii: predare, cercetare, transfer de cunoştinţe şi perspective internaţionale.

Universităţile prezente în clasament au fost evaluate în funcție de următoarele criterii: calitatea procesului educațional și a mediului de învățare, calitatea cercetării reflectată în indicatori de volum, venituri și reputație și impactul acesteia reflectat în citări, gradul de internaționalizare a universității analizat din perspectiva studenților, profesorilor și partenerilor internaționali și transferul de cunoștințe spre mediul socio-economic.

La nivel global, în top 5 se află: University of Oxford – locul 1, California Institute of Technology – locul 2, Harvard University – locul 3, Stanford University -locul 4 şi University of Cambridge – locul 5, se mai arată în comunicat.


Medic