Evaluarea in vitro a alergiei mediate IgE la lichid seminal uman

Alergia la lichid seminal uman este o afecţiune rară. Prevalenţa şi incidenţa ei nu sunt cunoscute cu exactitate. Primul caz al unei reacţii de hipersensibilitate la lichidul seminal a fost publicat în urmă cu mai mult de 50 de ani⁽¹⁾, iar ulterior s-au mai descris în literatură un număr redus de cazuri, de ordinul zecilor^(2,3,4), deşi este probabil ca numărul real să fie mai mare decât cel raportat.

Alergia mediată IgE la lichid seminal uman se manifestă prin simptome locale şi/sau sistemice după expunerea mucoasă prin raport sexual receptiv. Simptomatologia variază de la reacţii locale, precum pruritul vulvovaginal^(5,6), până la anafilaxie ameninţătoare de viaţă^(5,6,7). Pruritul, urticaria acută, angioedemul, senzaţia de constricţie toracică, wheezingul/respiraţia şuierătoare şi ameţelile fac parte din prezentarea clinică tipică, în unele cazuri ducând la hipotensiune arterială şi la şoc anafilactic. Pruritul vulvar şi eritemul cutanat imediat după contactul cu lichidul seminal pot să preceadă cu câteva luni apariţia unei reacţii anafilactice postraport sexual vaginal neprotejat. Momentul apariţiei simptomelor variază de la câteva minute până la o oră după expunerea la lichid seminal prin raportul sexual vaginal^(5,8,9). La până la 50% dintre cazuri, atât reacţiile locale, cât şi cele sistemice apar după un prim raport sexual fără protecţie de tip barieră⁽¹⁰⁾. Femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani sunt cel mai frecvent afectate⁽¹¹⁾, prezentând de obicei rinoconjunctivită alergică sau istoric familial de atopie⁽⁵⁾. Într-o serie de 32 de cazuri raportate într-o perioadă de 30 de ani, majoritatea femeilor au prezentat prurit şi urticarie, anafilaxia fiind raportată în 22% dintre cazuri⁽¹²⁾. Anafilaxia recurentă postraport sexual vaginal, cu sensibilizare dovedită la lichid seminal, poate fi asociată cu urticaria de contact localizată la expunere tegumentară cu lichid spermatic şi poate fi mai severă ca urmare a unui raport sexual anal receptiv fără prezervativ, ca urmare a faptului că mucoasa rectală este mai predispusă la leziunile traumatice în timpul raportului sexual anal comparativ cu cea vaginală⁽³⁰⁾.

Hipersensibilitatea mediată IgE este mecanismul principal al alergiei la plasma seminală^(11,13), care nu se limitează la un anumit partener sexual masculin⁽⁵⁾. Apariţia reacţiilor alergice este de obicei repetitivă după fiecare act sexual fără prezervativ şi dacă prezervativul s-a deteriorat. Reacţiile sistemice sunt provocate prin sensibilizarea mediată de IgE la proteine din lichidul seminal, şi nu la spermatozoizi. O confirmare a acestui aspect este faptul că reacţiile alergice apar şi ca urmare a expunerii la lichid seminal de la bărbaţi vasectomizaţi.

Diagnosticul diferenţial al alergiei la lichidul seminal include candidoza vulvovaginală cronică, vulvovaginita bacteriană, vulvodinia/dispareunia, bronhoconstricţia indusă de efort, hipersensibilitatea de contact la latex din anumite prezervative, lubrifianţi, spermicide, parfumuri, reacţii iritative la săpunuri, rareori reacţii alergice prin transfer în lichidul seminal, la paciente sensibilizate, al unui medicament/metabolit medicamentos sau alergen alimentar şi angioedemul la vibraţii^(9,14,15,17).

Diagnosticul alergiei la lichid seminal necesită anamneza detaliată, atent realizată, corelată cu evaluarea in vivo şi/sau in vitro a sensibilizării mediate IgE. Absenţa completă a simptomelor când se utilizează prezervativ susţine diagnosticul clinic⁽¹⁷⁾.

Testarea cutanată prick cu lichid seminal al partenerului este mai complicat de realizat în practica clinică şi nu este lipsită de dificultăţi de interpretare sau de riscuri. Testarea intradermică cu lichid seminal integral nu este recomandată, din cauza reacţiilor iritative fals pozitive^(10,17).

Diagnosticul in vitro al alergiei la lichid seminal cuprinde evaluarea sensibilizării pacientelor prin determinarea valorilor IgE specifice serice la lichid seminal^(5,18,19,20).

Lichidul seminal conţine cantităţi semnificative de potasiu, zinc, fructoză, acid citric, spermină, fosforilcolină, aminoacizi liberi, prostaglandine şi enzime. Principalele enzime din lichidul seminal sunt diaminoxidaza, β-glucuronidaza, lactat-dehidrogenaza, lizozimul, α-amilaza, activatorii de plasminogen, pepsinogenul, fosfataza acidă prostatică, antigenul specific prostatic (PSA) şi alte proteinaze seminale, acestea fiind produse preponderent la nivelul prostatei⁽¹⁷⁾.

Reacţiile de hipersensibilitate mediate IgE la lichidul sau plasma seminală sunt datorate cel mai probabil glicoproteinelor prostatice. Prin investigaţii cromatografice, masa moleculară a alergenelor posibil responsabile de reacţii alergice a fost apreciată ca fiind cuprinsă între 12 şi 75 kDa. Între glicoproteinele prostatice a fost remarcat antigenul specific prostatic (PSA), o kalicreină cu activitate de serin-protează cu greutate moleculară de 33-34 kDa, care reprezintă cea mai abundentă protează din lichidul seminal uman^(5,171,9,20). PSA este prezentă în concentraţii de 0,5-2 mg/mL în lichidul seminal uman⁽²¹⁾.

Anticorpii IgE din serul pacientelor alergice la lichidul seminal uman recunosc selectiv antigenul specific prostatic (PSA)⁽²⁰⁾.

Deoarece la o proporţie importantă de paciente manifestările alergiei la lichid seminal uman au fost raportate după primul contact sexual, s-a sugerat o reactivitate încrucişată între o anumită componentă alergenică şi o componentă proteică din lichidul seminal uman^(18,21).

Studiile din ultimii ani au precizat omologia structurală şi cross-reactivitatea dintre PSA uman şi kalicreina prostatică canină, Can f 5. Această serin-protează este o proteină cu greutate moleculară de 28 kDa izolată din urina câinilor masculi, dar care se găseşte şi în blana lor (deci prezentă şi în extractul alergenic de epitelii de câine). Can f 5 este considerată una dintre alergenele majore în alergia respiratorie la câine, cu o rată de sensibilizare de aproximativ 70%. Este de menţionat faptul că persoanele sensibilizate la Can f 5 tolerează câinii femele sau câinii masculi castraţi. Există şi posibilitatea sensibilizării epicutanate la Can f 5 în cazul leziunilor barierei cutanate din eczema cronică severă a mâinilor datorată expunerii la câine. Secvenţa de aminoacizi a Can f 5 este similară cu cea a PSA uman în proporţie de 55-60%^(22-25).

La pacientele cu alergie la lichid seminal uman au fost raportate valori semnificativ crescute ale IgE specifice, atât faţă de plasma seminală umană, cât şi faţă de extracte alergenice din urina câinilor masculi şi extractele epiteliale canine, în care kalicreina prostatică este bine reprezentată^(21,26,27). În ceea ce priveşte alergenele moleculare canine, au fost raportate valori crescute ale IgE specifice serice faţă de Can f 5, unele paciente prezentând sensibilizare exclusivă la această componentă alergenică^(25,26).

Cross-reactivitatea alergenică dintre lichidul seminal uman nu a fost dovedită cu lipocalinele alergenice Can f 1 şi Can f 2, aşa cum s-a evidenţiat pentru kalicreina prostatică canină Can f 5 cu structură similară PSA^(21,27,28).

Pentru diagnosticul in vitro al hipersensibilităţii la lichid seminal, sunt menţionate în literatura ştiinţifică de specialitate, pe lângă metodele de determinare a IgE specifice serice, testul de eliberare a histaminei din leucocitele periferice, testul de activare a bazofilelor, atât la lichid seminal, cât şi la PSA, şi testul de stimulare celulară cu antigen CAST-ELISA, cu evaluarea eliberării de sulfidoleucotriene, indusă de expunerea la lichid seminal sau PSA^(5,18,20).

În practica alergologică de zi cu zi, explorarea in vitro a sensibilizării la lichid seminal uman şi la alergenul molecular canin Can f 5 cu reactivitate încrucişată se poate realiza utilizând metode singleplex şi multiplex.

IgE specifice serice faţă de lichid seminal (o70) pot fi determinate in vitro prin analiză fluoroimunoenzimatică (FEIA) singleplex, cu alergene cuplate în fază solidă cu polimer de celuloză capsulată (ImmunoCAP®). Prin aceeaşi metodă se pot determina şi IgE specifice serice faţă de rCan f 5 (e226), componentă alergenică recombinată cross-reactivă^(28,29).

IgE specifice serice faţă de urina de câine (Canis familiaris) mascul (e308), care include Can f 5 cross-reactiv, pot fi determinate prin metodă de imunoanaliză bazată pe nanotehnologie macroarray, folosită ca analiză de explorare alergologică moleculară de tip multiplex de ultimă generaţie (ALEX®) care determină simultan şi IgE totale serice^(28,30).

Evaluarea IgE specifice serice este utilă în orice moment evolutiv. Nu s-a raportat toleranţă naturală dobândită prin rapoarte sexuale repetitive. Nu este surprinzător faptul că alergia la lichid seminal cauzează adesea presiune semnificativă asupra relaţiilor interpersonale⁽³²⁾.

Prin metodele de imunoanaliză menţionate anterior se poate investiga in vitro şi sensibilizarea mediată IgE la latex şi/sau componente alergenice moleculare din latex pentru diagnosticul diferenţial cu alergia la latex şi posibilitatea foarte rară de alergie concomitentă la latex şi fluid seminal⁽³¹⁾.

Rezultatele metodelor de imunoanaliză pentru determinarea IgE serice specifice faţă de proteinele fluidului seminal sunt echivoc pozitive sau negative în hipersensibilitatea la lichid seminal localizată, manifestată prin dureri vaginale, arsuri locale, edem cu sau fără prurit localizat. În acest fenotip localizat sunt ­sugerate atât mecanisme de hipersensibilitate mediată IgE, cât mai ales celulare, fiind descris mai degrabă ca o formă mucoasă a dermatitei de contact^(32,33).

Evaluarea IgE specifice serice nu are nicio utilitate în erupţiile fixe la fluid seminal, manifestate ca macule eritematoase pruriginoase care se dezvoltă ca vezicule şi bule, progresând către leziuni maculare hiperpigmentate. Simptomele sistemice lipsesc, iar zonele afectate includ vaginul, vulva, dar şi degetele sau sânii, iar de fiecare dată când persoana are relaţii sexuale neprotejate, manifestările apar exact în aceleaşi zone⁽³⁴⁾. O formă rară de hipersensibilitate la lichid seminal este aşa-numitul sindrom al afectării postorgasmice, caracterizat prin apariţia unui complex postejaculare cu simptome locale şi sistemice, care apar în câteva secunde până la câteva ore după ejaculare. Bărbaţii afectaţi pot prezenta manifestări asemănătoare virozelor, cu mialgie, astenie, senzaţie de arsură oculară şi congestie nazală, rareori asociate cu reacţii locale genitale. Deoarece a fost propus un mecanism imunogen autoreactiv, testul intradermic cu lichid seminal a fost propus pentru diagnostic, dar nu este încă validat⁽³⁵⁾. Nu numai fluidul seminal, ci şi lichidul cervicovaginal poate induce reacţii de hipersensibilitate localizate şi sistemice⁽³⁶⁾. În final, menţionăm că anticorpii serici IgG şi IgA antispermatozoizi, care pot fi determinaţi prin metodă de tip ELISA, sunt implicaţi în infertilitate, dar nu au rol în alergia la lichid seminal⁽³⁷⁾.

În concluzie, alergia mediată IgE la lichid seminal, entitate rar raportată în practica clinică, este investigată in vitro prin determinarea IgE specifice serice faţă de lichid seminal uman şi alergenul molecular cross-reactiv Can f 5, utilizând metode de imunoanaliză în fază solidă de tip singleplex (ImmunoCAP®) şi multiplex (ALEX®).