Influenţa calităţii surselor alimentare în homeostazia umană

Introducere

Homeostazia normală a oamenilor şi animalelor este strict dependentă de calitatea hranei. Particularizând homeostazia organismelor umane, se adaugă ca importanţă şi modul de preparare a resurselor alimentare, modul de consum, precum şi stilul de viaţă.

În România, principalele rase de păsări de curte utilizate ca resurse alimentare de origine animală (ouă, carne şi subproduse) pentru oameni sunt: găina (Gallus gallus domesticus); raţa (Anas platyrhynchos); gâsca (Anserini); curcanul (Meleagris gallopavo); prepeliţa (Coturnix coturnix); bibilica (Numididae); struţul (Struthio camelus) etc. Pentru carne şi/sau lapte, principalele animale crescute sunt bovinele, ovinele şi caprinele.

Prin conţinutul în nutrienţi, în special azot şi ­fosfor, gunoiul de grajd rezultat de la păsările de curte reprezintă un îngrăşământ valoros pentru terenurile agricole. Cu toate acestea, calitatea biologică a aşternutului păsărilor şi/sau animalelor ridică anumite criterii privind siguranţa acestora, cum ar fi bacterii, ciuperci, virusuri şi protozoare parazite şi helminţi, antibiotice şi microbi patogeni cu gene rezistente la antibiotice, metale grele, hormoni de creştere şi sexuali, ca de exemplu estrogen, în special 17p-estradiol şi testosteron. Aşternutul păsărilor sau al animalelor poate fi contaminat şi cu pesticide precum dioxine, furani, bifenili policloruraţi şi hidrocarburi aromatice policiclice⁽¹⁾.

Deşi toate fermele de păsări şi/sau animale au implementate ghiduri de bune practici pentru respectarea cerinţelor privind procesele implicate într-o astfel de fermă (de exemplu, resurse umane, procesul de reproducţie, creşterea puilor şi/sau a animalelor pe diverse categorii de vârstă, tratamentele veterinare, circuitul deşeurilor, sacrificarea în caz de necesitate, transportul păsărilor sau animalelor, mentenanţa preventivă sau corectivă etc.), pot exista situaţii când contaminarea cu agenţi patogeni este inerentă. În astfel de situaţii, în funcţie de patologie, sunt utilizate antibiotice.

Grupul ad-hoc de experţi în recomandări privind rezistenţa la aniomicrobiene (AMEG) din cadrul Agenţiei Europene de Medicină (European Medicines Agency; EMA)⁽²⁾ a clasificat antibioticele în funcţie de potenţialele consecinţe asupra sănătăţii publice. Criteriile care au stat la baza acestei clasificări au fost rezistenţa crescută la antimicrobienele administrate animalelor şi necesitatea utilizării lor. La această clasificare, medicii veterinari trebuie să respecte ghidurile de tratament şi informaţiile din rezumatele caracteristicilor medicamentelor veterinare, inclusiv restricţiile de utilizare la speciile de la care se obţin produse alimentare şi politicile naţionale de prescriere.

Astfel, AMEG clasifică antobioticele în patru categorii: A – de evitat; B – restricţie; C – precauţie şi D – prudenţă.

Din categoria A (de evitat), fac parte antibioticele – ex.: amidinopeniciline (mecilinam, pivmecilinam), ketolide (telitromicină), monobactami (aztreonam), care nu sunt autorizate în tratamentele veterinare în cazul animalelor de la care se obţin alimente.

Alte antibiotice din această categorie sunt: rifampicina, carboxipeniciline şi ureidopeniciline (ex.: piperacilină-tazobactam), carbapeneme (meropenem, doripenem), lipopeptide (daptomicină), oxazolidinone (linezolid), riminofenazine (clofazimină), sulfone (dapsonă) şi streptogramine (pristinamicină, virginiamicină)⁽²⁾. Tot din această categorie fac parte şi medicamentele utilizate numai în tratarea tuberculozei sau a altor patologii provocate de micobacterii (ex.: izoniazidă, etambutol, pirazinamidă şi etionamidă), glicopeptide (vancomicină), glicilcicline (tigeciclină) şi derivaţi ai acidului fosforic (fosfomicină). În anumite condiţii, acestea se pot administra animalelor de companie.

Categoria B (de restricţie) este de importanţă critică în medicina umană. Utilizarea acestora la animale trebuie restricţionată pentru a reduce riscul asupra sănătăţii publice, cu excepţia situaţiilor în care nu există antibiotice din categoriile C şi D care ar putea fi eficace din punct de vedere clinic, ca de exemplu: cefalosporine de a treia şi a patra generaţie, exceptând combinaţiile cu inhibitori de beta-lactamază (cefaperazonă, cefovecin, cefchinomă, ceftiofur), polimixine (colistină, polimixină B), chinolone (cinoxacină, danofloxacină, ibafloxacină, acid oxolinic etc.). 

Antibioticele din categoria C (precauţie) sunt medicamentele pentru care există alternativă în medicina umană, ca de exemplu: aminoglicozide, cu excepţia spectinomicinei (ex.: amikacină, apramicină, framicetină, gentamicină, kanamicină etc.), aminopeniciline în combinaţie cu inhibitori de beta-lactamază, cefalosporine de prima şi a doua generaţie şi cefamicine (ex.: cefacetril, cefadroxil etc.), lincosamide, pleuromutiline, macrolide (ex.: eritromicină, gamitromicină, tilozină) şi rifamicine (rifaximină). Conform AMEG, pentru anumite tratamente veterinare nu există medicamente alternative în categoria D.

Categoria D (prudenţă) conţine tratamentele de primă linie ce trebuie utilizate când este cazul din punct de vedere medical⁽²⁾, de exemplu: aminopeniciline fără inhibori de beta-lactamază (ex.: amoxicilină, ampicilină etc.), tetracicline etc.

Un alt produs de origine animală utilizat la prepararea altor alimente, dar consumat şi ca atare, este laptele provenit de la mamifere din diverse specii (bovine – Bos taurus, bivoliţe – Bubalus bubalis, ovine – Ovis aries, caprine – Capra aegagrus hircus etc.). În anumite cazuri, acesta poate conţine cantităţi mari de reziduuri medicamentoase, din cauza tratamentelor antideparatizante aplicate. Raportul de partiţie sânge-lapte pentru diferite substanţe antiparazitare, ca de exemplu benzimidazol, lactone macrociclice (avermectină şi milbemicină), salicilanilide, nitroxinil şi clorsulon, depinde de capacitatea lor de a difuza prin epiteliul glandei mamare⁽³⁾. Pericolul pentru consumatorii umani este reprezentat de cantitatea de reziduuri din lapte şi produsele lactate în perioada posttratament administrate animalelor care alăptează^(4-7).

În această lucrare ne propunem să identificăm reziduurile medicamentoase cel mai des întâlnite în alimentele de origine animală, patologiile veterinare pentru care sunt recomandate, modul de administrare a acestora şi modul de aşteptare pentru ca produsele de carne, organe şi lapte să fie sigure pentru consumatorii umani.

Materiale şi metodă

Au fost utilizate bazele de date PubMed, EMA, ICPBMV, ResearchGate şi Web of Science platform - Clarivate pentru perioada 1996 – iunie 2023. Cuvintele-cheie utilizate au fost: alimente, hormoni, animale, antibiotice, reziduuri lapte, reziduuri medicamentoase în carne.

Am ales pentru analiză 25 din articolele de evidenţă.

Rezultate

Reziduurile medicamentoase cel mai des întâlnite în lapte şi produse lactate sunt prezentate în tabelul 1.
 

Conform Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM)⁽¹⁹⁾, „ivermectina este un medicament chimioterapic antiparazitar, utilizat în tratamentul bolilor parazitare atât în medicina veterinară, cât şi în medicina umană. Este folosită, de asemenea, în tratamentul unor boli parazitare ale pielii, inclusiv scabia şi pediculoza. În România este aprobat un singur medicament de uz uman ce conţine ivermectină, sub formă de cremă, administrat în acnee rozacee”. Medicamentul aprobat de către ANMDM pentru tratamentul topic al leziunilor inflamatorii cauzate de acneea rozacee la pacienţi adulţi umani se numeşte „Soolantra 10 mg/g cremă“⁽²⁰⁾.

Din cauza persistenţei sale îndelungate în lapte şi produse derivate din lapte, utilizarea sa trebuie să fie luată în considerare din punctul de vedere al siguranţei umane. După administrarea subcutanată (0,2 mg/kg), ivermectina a fost detectată între 23 şi 30 de zile în laptele obţinut de la oaie de lapte, capre şi bovine^(3,21-24), iar după administrarea orală (0,2 mg/‌kg), la oile de lapte, a fost detectată în lapte pentru o perioadă mai scurtă (până la 11 zile după tratament)⁽²⁵⁾. Conform Cerkvenik et al.⁽²³⁾, Alvinerie et al.⁽²⁴⁾ şi Imperiale⁽²⁵⁾, cantitatea cea mai mică excretată în lapte din doza totală de ivermectină administrată subcutanat este la capre de 0,3%, comparativ cu oile de lapte (între 0,7% şi 0,8%) şi vacile de lapte (5,46%).

Timpii de aşteptare de la administrarea medicamentelor autorizate în România şi menţionate în tabelul 1 la rubrica „Formula de administrare”, pentru ca laptele, carnea şi organele să fie sigure pentru consum uman, sunt prezentaţi în tabelul 2.
 

Deoarece Ranigel® (substanţă activă: rafoxanida) nu mai este autorizat în România, nu a mai fost menţionat în tabelul 2. 

Suplimentar analizelor fizico-chimice şi microbiologice, pentru asigurarea siguranţei laptelui, contaminanţii (inclusiv antibioticele) pot fi analizaţi cu echipamente folosind tehnica ELISA.

Având în vedere că în Uniunea Europeană siguranţa alimentară este reglementată de la „fermă la furculiţă“, fermele care au implementate şi certificate ghidurile de bune practici de igienă şi HACCP/SR EN ISO 22000:2018 garantează produse şi alimente de origine animală sigure pentru consumatorii umani. 

O problemă pentru siguranţa alimentară o reprezintă sacrificările de necesitate din punct de vedere medical, precum şi produsele provenite de la ferme care nu au implementate reglementările anterior menţionate, precum şi cantitatea şi frecvenţa alimentelor de origine consumate.

Concluzii

Toate medicamentele veterinare autorizate în România şi/sau Uniunea Europeană prezintă în Rezumatul caracteristicilor produsului timpul de aşteptare pentru carne, organe şi lapte. Respectarea acestui timp, precum şi implementarea ghidurilor de bune practici de igienă şi creştere a animalelor şi păsărilor garantează alimente sigure pentru consumatorii umani.   

Conflict de interese: niciunul declarat 

Suport financiar: niciunul declarat 

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.