Alfred Einhorn – descoperitor al procainei

Introducere

După cum foarte bine se cunoaşte, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul de secol XX sunt două perioade total distincte, dar deosebit de interesante pentru istoriografia medicală, perioade care pot fi caracterizate printr-o multitudine de descoperiri şi invenţii în domeniul medicinei umane, al farmaciei, dar mai ales în cel al dentisticii. Iar când amintim despre dentistică, discutăm de fapt despre un domeniu medical total nou la acel moment, domeniu cunoscut în zilele noastre sub denumirea de stomatologie. Iar procaina, unul dintre cele mai populare anestezice locale injectabile ale tuturor timpurilor, a reprezentat o descoperire revoluţionară atât pentru medicina umană (şi aici ne referim cu precădere la practica de chirurgie generală) şi farmacie, cât şi la stomatologie (dentistică sau medicină dentară).

Date generale

În acest material, am încercat să aducem în atenţia dumneavoastră un personaj aparte al primelor două decenii ale secolului XX, care, prin descoperirea sa, procaina, a revoluţionat nu doar practica de chirurgie generală, dar mai ales practica dentistică a acelor vremuri sau, mai exact, practica stomatologică, denumire sub care este aceasta cunoscută acum. În continuare, vom încerca să prezentăm cât mai succint o biografie a celui care a fost prof. dr. Alfred Einhorn.

Concret, Alfred Einhorn (1856-1917; Prusia/Imperiul Prusac, Germania de astăzi) a fost un important cercetător german de religie iudaică, chimist de foarte mare anvergură, considerat a fi cel care a sintetizat chimic în premieră procaina în anul 1905, unul dintre cele mai sigure şi mai eficiente anestezice locale injectabile, utilizată atât în practica de chirurgie generală, dar şi în practica dentistică (stomatologică) curentă, pentru realizarea intervenţiilor de chirurgie dento-alveolară, în special a extracţiilor dentare, a extirpărilor diferitelor formaţiuni tumorale maligne sau benigne apărute la nivelul cavităţii orale şi al ţesuturilor înconjurătoare, precum şi în vederea realizării unor manopere uzuale de dentistică (stomatologie) la nivelul dinţilor (prepararea cavităţilor carioase, şlefuiri în scop protetic, extirpări vitale etc.)^(1-5).

Deşi foarte mulţi specialişti în istoria medicinei au glorificat de-a lungul timpului extraordinara descoperire a chimistului german mai ales pentru domeniul medicinei umane (şi aici ne referim cu precăderea la practica de chirurgie generală), în privinţa utilizării procainei în practica stomatologică, această descoperire a fost foarte mult timp minimalizată. Firesc, ne-am pus întrebarea de ce figura lui Alfred Einhorn a fost introdusă destul de târziu în galeria marilor inventatori din domeniul dentisticii (stomatologiei), deşi descoperirea sa a deschis perspective noi pentru toate alternativele terapeutice din acest domeniu al medicinei dentare. Răspunsul a venit firesc, după ce am documentat acest material: Alfred Einhorn nu a fost specialist în dentistică (chirurg-dentist), el a fost chimist, iar în galeria marilor inventatori şi inovatori din domeniul dentisticii (stomatologiei) se pare că era indicat să existe cât mai mulţi reprezentanţi din breasla dentiştilor.

Dar, revenind la procaină, trebuie menţionat faptul că, până la sintetizarea chimică a acesteia, ca substanţe pentru anestezie locală erau utilizate fie cocaine, fie combinaţii ale cocainei, un drog extrem de periculos, toxic, cu efecte secundare nebănuite şi care în doze mari dădea dependenţă. Speriat de utilizarea cocainei şi de efectele sale secundare, un reputat chimist german, Alfred Einhorn, a reuşit sintetizarea chimică, în 1905, a procainei, prima substanţă anestezică locală injectabilă sau „primul anestezic local injectabil creat de om”^(1-5). Acesta a dat produsului său denumirea comercială de Novocain, sau Novocaină, fiind introdus în circuitul medical de chirurgie generală de către dr. Heinrich Braun (1862-1934), al cărui nume este strâns legat de cel al lui Alfred Einhorn şi de invenţia lui (a realizat prima anestezie rahidiană cu procaină în 1905)^(1-5).

Revenind la procaină, aceasta face parte din grupa aminoesterilor şi s-a dovedit a fi una dintre descoperirile cele mai importante care a fost preluată în domeniul dentisticii (stomatologiei) pentru combaterea durerii, în vederea realizării anumitor intervenţii la nivelul cavităţii orale, în special a extracţiilor dentare. Concret, procaina avea avantajul de a contracta vasele de sânge, ceea ce reducea sângerarea şi, totodată, nu dădea dependenţă, precum cocaina. În schimb, procaina avea un potenţial alergic foarte ridicat, ceea ce o făcea greu de controlat în anumite momente postinjectare. Astfel, în zilele noastre, procaina este mult mai puţin utilizată, fiind introduse în schimb produse noi de anestezie locală, hipoalergice, unele injectabile, altele nu, de tipul lidocainei (xilocaină)^(1-5). Totodată, procaina este ingredientul principal din preparatul Gerovital H3, despre care o serie de specialişti susţin că remediază multe efecte ale îmbătrânirii, acest produs fiind realizat de Ana Aslan (1897-1988), o renumită specialistă în domeniul geriatriei, de naţionalitate română^(1-6).

În continuare vom prezenta foarte pe scurt câteva date biografice principale ale marelui chimist Alfred Einhorn, cel care a inventat şi a brevetat procaina şi apoi a comercializat-o sub denumirea de Novocain sau Novocaină.

Alfred Einhorn s-a născut la 27 februarie 1856 în Hamburg, un important port al Prusiei (Germania de astăzi) şi membru al Ligii Hanseatice, provenind dintr-o familie destul de înstărită de comercianţi de religie iudaică. Din păcate, din cauza morţii părinţilor săi, Alfred Einhorn, copil fiind, a fost preluat de nişte rude foarte apropiate din Leipzig, important centru universitar şi cultural din Prusia, care s-au ocupat de creşterea şi de educaţia sa^(1-5).

Vă daţi seama că Alfred Einhorn a trecut destul de greu peste pierderea părinţilor, dar noua familie a făcut eforturi financiare considerabile, reuşind să îi asigure marelui chimist german o educaţie pe măsură. Concret, Alfred Einhorn a urmat şcoala secundară chiar în capitala Prusiei, în Berlin, iar apoi studiile universitare de chimie le-a parcurs în Leipzig, devenit pentru Alfred Einhorn şi oraş de reşedinţă după moartea părinţilor săi. Ulterior, Alfred Einhorn a urmat serviciul militar în armata Prusiei, în Mannheim, oraş aflat tot pe teritoriul Imperiului Prusac^(1-5).

După încheierea stagiului militar, Alfred Einhorn a parcurs studii doctorale la Universitatea din Tübingen (Universität Tübingen), Prusia, unde acesta a finalizat în 1878 o teză de doctorat axată pe studiul cetonelor (teza de doctorat s-a intitulat Isopropylphenylketone)^(1-5).

După obţinerea titlului de doctor în ştiinţe în domeniul chimiei, îl regăsim pe Alfred Einhorn la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München (Ludwig Maximilians Universität München), Prusia, în calitate de cadru didactic, dar făcând parte şi dintr-un grup de cercetare extrem de select, condus de profesorul Adolf von Baeyer (1845-1907), un chimist remarcabil, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1905 (printre realizările sale se numără şi sinteza indigoului)^(1-5,7).

Dar, deşi a lucrat sub îndrumarea profesorului Adolf von Baeyer, drumul lui Alfred Einhorn, atât în activitatea didactică, cât şi în activitatea de cercetare, nu a fost deloc uşor. Mai exact, pentru a deveni profesor universitar cu drepturi depline, Alfred Einhorn trebuia să îşi susţină întâi o teză de abilitare. Iar acestuia i-a fost refuzată susţinerea tezei de abilitare la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, intitulată β-Lactone, astfel încât Alfred Einhorn a încercat să o susţină întâi la Universitatea Tehnică din Darmstadt (Technischen Hochschule zu Darmstadt), Prusia, fiind respins şi acest demers în 1885, dar reuşind să o susţină un an mai târziu, în 1886, la Universitatea Politehnică din Aachen (Polytechnischen Schule Aachen), Prusia, obţinând cu această ocazie şi un binemeritat titlu de Doctor habilitatus, devenind în acest fel şi conducător de doctorate în domeniul chimiei (titlul corect în limba germană a fost Kgl. Preußischen Professors)^(1-5). Ulterior, între anii 1886 şi 1892, Alfred Einhorn a activat în calitate de profesor universitar conducător de doctorate, tot la Universitatea Politehnică din Aachen, la acea vreme o instituţie de învăţământ superior de referinţă pentru Imperiul Prusac şi unde excelentul chimist îşi susţinuse şi teza de abilitare^(1-5).

Dar abia în anul 1892 Alfred Einhorn s-a reîntors definitiv la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, de această dată în calitate de profesor universitar cu drepturi depline, aici realizând şi acea mare descoperire a procainei, descoperire care l-a propulsat în galeria marilor inventatori din domeniul medicinei şi, implicit, al stomatologiei (dentisticii). Concret, profesorul Alfred Einhorn a rămas la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München până la moartea sa, din 21 martie 1917, în plină desfăşurare a Primului Război Mondial (1914-1918)^(1-5).

Profesorul Alfred Einhorn a fost membru al Academiei de Ştiinţe Germane Leopoldina (Deutsche Akademie der Naturforscher Leopoldina). Dintre colaboratorii săi cei mai importanţi trebuie amintiţi Arthur Eichengrün (1867-1949, chimist german de excepţie, cu doctorat susţinut în 1890 sub coordonarea profesorului Alfred Einhorn, la Universitatea Politehnică din Aachen) şi Richard Willstätter (1872-1942, excelent chimist, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1915 pentru sinteza totală a alcaloidului cocaină şi, de asemenea, pentru cercetările sale asupra coloranţilor din regnul plantelor, în special asupra clorofilei şi asupra atocianinelor, cu doctorat susţinut în 1894 sub coordonarea profesorului Alfred Einhorn, la Universitatea Ludwig Maximilian din München)^(1-6,8,9).

Concluzii

Profesorul Alfred Einhorn a fost un personaj extrem de modest, dar deosebit de apreciat de colegii şi studenţii săi. Practic, domeniul de activitate al reputatului chimist german a fost legat de anestezice: a găsit mai multe formule viabile pentru variate substanţe anestezice locale, formule care au stat ulterior la baza elaborării şi sintezei substanţelor anestezice locale din zilele noastre. Concret, prin sinteza chimică a procainei şi comercializarea ulterioară a acesteia sub denumirea de Novocain sau Novocaină, marele Alfred Einhorn a deschis noi perspective atât în domeniile cu profil chirurgical din medicina generală, cât şi în acest nou înfiinţat domeniu al dentisticii (stomatologiei). 

 

Conflict de interese: niciunul declarat
Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.