(Goldstein FC et al. Proton pump inhibitors and risk of mild cognitive impairment and dementia. J Am Geriatr Soc, 2017 Sept., 1969-74.)
 
Pacienții din întreaga lume sunt îngrijorați de articolele din presa tabloidă care susțin că inhibitorii pompei de protoni (IPP) produc afectare cognitivă sau demență. În acest studiu, cercetătorii au fructificat datele prospective colectate de la 10.500 de pacienți (vârsta medie: 73 de ani) cu funcție cognitivă normală sau ușor afectată, care au fost urmăriți în 33 de centre de cercetare Alzheimer din SUA.

Pacienții au fost supuși anual unei evaluări cognitive detaliate și au fost împărțiți în trei loturi privind consumul de IPP: consum continuu, intermitent și absent. Urmărirea a durat între doi și şase ani.
Analiza, ajustată pentru a elimina influența variabilelor demografice și clinice, a arătat că utilizarea IPP se asociază cu scăderea riscului de evoluție de la normal la afectare cognitivă ușoară și de la afectare cognitivă ușoară la demență. Rata riscului a fost de 0,80 pentru aceste ținte. Antagoniștii receptorului H2 au avut același efect cognitiv ca și IPP.

 
Galenus dice:
Puterea statistică a acestui studiu constă în evaluarea longitudinală a cogniției în centre specializate, spre deosebire de studiul comentat în mass-media, care se baza pe cererile de despăgubire ale rudelor pacienților fără un diagnostic cert de demență și fără ajustare pentru variabilele demografice și clinice (NEJM JW Gen Med, Jun 15, 2016 și JAMA Neurol 2016; 73:410). 
Deși nu putem explica efectul protector al utilizării IPP față de declinul cognitiv, ca practicieni ne mulțumim cu concluzia că utilizarea IPP nu produce declin cognitiv sau demență. De altfel, un studiu finlandez recent confirmă concluziile acestui studiu (NEJM JW Gen Med Sep 15 2017 și J Gastroenterol 2017 Jul 11 [e-pub]).