Măgarii au o asociere strânsă cu caii, de multă vreme, dar există o serie de diferenţe între cele două specii. În general, măgarii sunt ţinuţi în primul rând ca animale de companie sau pentru activităţi recreative. Aceştia sunt potriviţi pentru terapie cu copiii şi adulţii cu nevoi speciale. În ţările în curs de dezvoltare, măgarii reprezintă o parte importantă a economiei. Măgarii necesită îngrijire medicală preventivă de înaltă calitate. Au nevoie cu vaccinare regulată, consult stomatologic periodic, potcovar şi control parazitologic, la fel de mult precum caii.
Caracteristici reproductive
Măgăriţa prezintă un risc crescut de hiperlipemie în timpul gestaţiei şi alăptării, din cauza echilibrului ei hormonal. Se monitorizează animalele cu risc; astfel, dacă o măgăriţă devine hiperlipemică în timpul gestaţiei, poate fi necesară inducerea sau întreruperea gestaţiei pentru a salva animalul.
Durata variabilă a gestaţiei face dificilă pregătirea mânzului pentru fătare, iar femela poate suferi complicaţii din cauza stresului procedurii fătării sau chiar exitus.
Măgăriţele adulte sau geriatrice pot suferi de o varietate de patologii uterine şi ovariene.
Examinarea oricărei măgăriţe pentru un status clinic modificat ar trebui să includă examinarea completă a tractului reproducător.
Tulburările întâlnite includ: afecţiuni ovariene chistice, hemoragice şi neoplazice care se pot prezenta ca vag disconfort abdominal cu modificări comportamentale, infecţii uterine şi neoplazii.
Măgarul poate fi matur sexual de la aproximativ 1 an. Spre deosebire de cal, măgarul nu necesită, în general, curăţarea tecii, iar carcinomul cu celule scuamoase al penisului este foarte rar. Cu toate acestea, sarcoizii din zona inghinală şi de pe teacă şi penis pot constitui patologii comune şi pot fi dificil de tratat. Este de preferat ca tinerii să fie castraţi în jurul vârstei de 6 luni, deoarece comportamentele sexuale învăţate nu pot fi eliminate prin castrare.
Castrarea la măgar este complicată de riscul de hemoragie şi de necesitatea ligaturii vaselor de sânge, necesitând anestezie generală.
Edemul excesiv după operaţie poate fi o problemă la măgari, din cauza naturii lor sedentare, în special la animalele geriatrice. Trebuie depuse toate eforturile pentru a încuraja exerciţiile fizice, iar medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) vor ajuta la controlul edemului şi al durerii.
Caracteristici fiziologice
Temperatura normală a corpului este de 37,1 °C, cu un interval de la 36,2 la 37,8 °C.
Frecvenţa medie a pulsului este de 44 (interval: 36-50) şi rata respiraţiei este de 20 (interval: 12-32).
Măgarii sunt animale adaptate la deşert, iar studiile au arătat că au o capacitate mai bună de a face faţă căldurii şi deshidratării decât caii şi de a supravieţui cu furaje de calitate mai slabă comparativ cu calul.
Nutriţia asinilor
Măgarii au nevoie de mai puţine calorii pentru a-şi menţine greutatea decât un ponei de aceeaşi dimensiune şi majoritatea pot fi menţinuţi cu o dietă compusă în principal din paie de orz de bună calitate, fără mucegai. Acestea pot fi completate, acolo unde este necesar, cu cantităţi mici de fân sau iarbă cu un supliment de vitamine şi minerale care nu favorizează creşterea în greutate.
Dieta lor ar trebui să fie săracă în zaharuri şi amidon şi nu ar trebui să li se administreze furaje pe bază de cereale. Dulciurile ocazionale ar trebui limitate la beţişoare mici de morcov şi cuburi bogate în fibre. Păşunatul trebuie limitat prin utilizarea unui padoc mic, fără iarbă luxuriantă. Cerinţele nutriţionale ale măgarilor vor creşte pe vreme rece, iarna.
Măgăriţele au nevoie de o creştere a densităţii energetice a dietei la sfârşitul gestaţiei şi alăptării, pentru a evita dezvoltarea hiperlipemiei.
Îngrijirea copitei
Măgarul are copita mai mică şi mai dreaptă decât calul, iar suprafaţa solară este mai ovală.
Măgarii suferă frecvent de copite neglijate sau copite foarte mari, fiind comună laminita. Abcesele liniei albe şi alte patologii locale sunt frecvente şi sunt tratate ca la cal.
Măgarii sunt stoici în cazul durerilor de copită şi este adesea surprinzător cât de severe sunt modificările radiografice în cazurile de boală cronică a membrului anterior/posterior.
Deoarece măgarii sunt de obicei ţinuţi mai degrabă pentru companie decât pentru competiţie, unii pot fi trataţi cu succes, în ciuda schimbărilor cronice, atât timp cât se poate oferi o ameliorare adecvată a durerii.
Suporturile pentru furcuţe nu sunt indicate la măgarii cu laminită, deoarece furcuţa este de obicei adâncită şi poate fi mai în spate în copită decât la cal. În schimb, sunt folosite bandaje confortabile.
Măgarii sunt adesea ţinuţi cu diete restricţionate pentru a controla obezitatea. Aceste animale pot beneficia de un supliment nutritiv conceput pentru a promova creşterea sănătoasă a copitei.
Radiografiile trebuie efectuate în cazurile de durere cronică a membrului; cei care prezintă modificări severe au un prognostic nefavorabil. Modificările tipice includ un aspect de „papuc turcesc” al vârfului P3, combinat cu demineralizare şi rotaţie.
Pantofii din plastic pot ajuta la ameliorarea temporară a durerii măgarilor cu tălpi subţiri.
Se cunoaşte că supraalimentarea măgarilor tineri contribuie la deformarea articulaţiei interfalangiene distale, care poate necesita tratament chirurgical pentru corectare.
Analize de laborator
Valorile normale hematologice şi biochimice pentru măgar diferă de cele ale calului.
Două diferenţe semnificative sunt constatate:
-
numărul de globule roşii al măgarului este semnificativ mai mic decât cel al calului, dar volumul globulelor roşii este de aproximativ două ori mai mare, ceea ce duce la un nivel global de hemoglobină doar puţin mai mic decât cel al calului;
-
nivelul de trigliceride în repaus al măgarului (0,6–2,8 mm/l) este mai mare decât cel indicat pentru cal (<0,35 mm/l).
Diferenţe farmacologice
Există o serie de diferenţe de metabolism între măgar şi cal.
-
Fenilbutazona este metabolizată mai rapid la măgar. O doză de 4,4 mg/kg poate fi administrată de două ori în ziua 1, urmată de 2,2 mg/kg de două ori pe zi dacă este necesar, pentru a controla durerea din afecţiuni cronice.
-
Flunixin meglumine este, de asemenea, metabolizat mai repede decât la cal şi ar trebui să fie administrat de două ori pe zi, în loc de o dată pe zi.
-
Carprofenul este metabolizat mai lent la măgari şi este necesară o doză pe zi.
-
Paracetemolul în doză de 20 mg/kg pe cale orală de două ori pe zi este utilizat pentru a calma durerea măgăriţelor cu şchiopătură.
Diferenţe comportamentale
Măgarii nu sunt „flight animals” precum caii şi tind să nu intre în panică în situaţii neobişnuite. Acesta poate fi un avantaj, deoarece recuperarea după anestezie este de obicei favorabilă.
Măgarul „alfa” al unei perechi este adesea folosit pentru a acompania însoţitorul, de exemplu pentru deplasarea la un spital pentru îngrijiri veterinare, intrarea în sala de operaţie etc.
Măgarii îi pot strivi pe manipulatori de un perete dacă sunt agitaţi. În egală măsură, sunt capabili să fugă pentru a evita o situaţie de care se tem. Prin urmare, ar trebui să se acorde atenţie siguranţei mediului atât pentru manipulatori, cât şi pentru măgar, când sunt efectuate proceduri de rutină sau proceduri veterinare.
Măgarii sunt adesea stoici în faţa durerii şi sunt mult mai puţin demonstrativi decât caii. Acest factor poate duce la întârzierea diagnosticului şi a tratamentului, când apar afecţiuni.
Măgarii pot deveni ataşaţi şi pot suferi de hiperlipemie, din cauza stresului, dacă sunt separaţi. n