Introducere
Imunoglobulina E (IgE) joacă un rol central în patogeneza bolilor alergice, inclusiv în astm şi alergii alimentare(1). Terapia cu anticorpi monoclonali anti‑IgE – omalizumab – este aprobată în terapia astmului alergic sever şi în urticaria cronică spontană. Alte abordări promiţătoare pentru reducerea impactului patogenetic al IgE respectiv, folosirea omalizumabului – sunt în curs de investigare.
IgE este produsă de limfocitele B sub influenţa a două citokine: interleukina (IL) 4 şi IL-13, care sunt strâns înrudite structural, fiind produse de mai multe tipuri de celule, inclusiv celulele imunităţii înnăscute de tip 2 (ILC2) şi celulele T helper de tip 2 (Th2)(2,3). Formarea IgE este stimulată semnificativ şi prin interacţiunea a două molecule costimulatoare: ligandul CD40 exprimat pe celulele Th2 şi CD40 exprimat pe celulele B. Celulele B stimulate în acest fel se maturizează în plasmocite care secretă IgE specifice faţă de alergenul incriminat. IgE circulă în ser şi se leagă de receptorii cu afinitate mare (Fc-epsilon-RI) de pe suprafaţa mastocitelor, bazofilelor şi a altor celule. Legarea alergenului de moleculele de IgE localizate pe mastocite şi bazofile are ca rezultat activarea acestor celule, ceea ce conduce la eliberarea de mediatori preformaţi, cum ar fi histamina, şi la creşterea sintezei mediatorilor lipidici, cum ar fi prostaglandinele şi cisteinil-leucotrienele, care, la rândul lor, determină vasodilataţie, extravazare de lichid, creşterea secreţiei de mucus şi bronhoconstricţie(4). Ulterior, mastocitele şi bazofilele sintetizează şi eliberează o serie de citokine importante în inflamaţia alergică. Astfel, IgE joacă un rol central în mecanismul inflamator atât în faza imediată, cât şi în răspunsului inflamator tardiv după expunerea la alergenul incriminat, la pacienţii cu afecţiuni IgE‑mediate.
Omalizumab este un anticorp monoclonal recombinant umanizat IgG1 care leagă IgE cu afinitate mare şi a fost dezvoltat pentru terapia bolilor alergice(5). Omalizumab este singura terapie anti-IgE disponibilă în uz curent în România. Mecanismul de acţiune al omalizumabului constă în legarea de al treilea domeniu constant al lanţului greu al IgE (C-epsilon-3), care reprezintă de fapt locul prin care IgE se leagă în mod normal atât de receptorii specifici cu afinitate mare, cât şi de cei cu afinitate scăzută de pe mastocite, bazofile şi alte tipuri de celule.
Astfel, omalizumab formează complexe imune cu IgE libere şi previne interacţiunea acestuia cu aceşti receptori. Complexele omalizumab-IgE sunt eliminate ulterior de sistemul reticuloendotelial hepatic prin fagocitoză. Anticorpul este specific IgE şi nu se leagă de IgG sau IgA. O proprietate importantă a omalizumabului este că nu se poate lega de receptorii IgE sau de IgE deja ataşate de lanţul alfa al Fc-epsilon-RI şi, prin urmare, nu interacţionează cu IgE legată de celule şi nu activează mastocitele sau bazofilele(6).
Alergiile alimentare constituie în continuare o problemă de sănătate publică, ca urmare a creşterii frecvenţei cazurilor, dar şi a severităţii din ce în ce mai mari. În acest context, alături de strategiile tradiţionale de evitare a alimentelor şi de desensibilizare prin progresia lentă, controlată, a expunerii la alimentul incriminat în contextul imunoterapiei orale (ITO) la aliment, strategiile alternative şi-au făcut drum în ultimele decenii(7). ITO este grefată frecvent de reacţii adverse, uneori severe, care impun sistarea terapiei. În aceste situaţii, omalizumabul a fost folosit cu succes ca terapie în managementul acestor cazuri sau uneori ca terapie individuală, mai ales la pacienţii cu astm bronşic alergic sever.
Acest articol îşi propune să analizeze beneficiul omalizumabului în alergiile alimentare, demonstrând efectul pozitiv al acestuia la un pacient cu alergie la ou.
Omalizumab – alternativă a imunoterapiei orale
Primele observaţii legate de eficienţa omalizumabului în alergiile alimentare au provenit din studiile clinice care au inclus pacienţi astmatici care aveau şi alergii alimentare concomitente. Ulterior s-au realizat şi studii separate care au analizat efectul omalizumabului în alergii alimentare, în special în alergia la arahide.
În aceste studii, care au inclus pacienţi cu alergie la arahide, s-a observat că omalizumabul reduce eliberarea histaminei din bazofile. În 2010, un studiu dublu-orb, controlat placebo, în care omalizumab a fost administrat pe o perioadă de 20-22 de săptămâni, care a avut ca scop evaluarea pragului de toleranţă la consumul de arahide, stabilit prin test de provocare orală cu aliment dublu-orb controlat placebo (TPODOPC), a dovedit eficienţa acestuia în grupul activ tratat cu omalizumab. Deşi studiul a fost întrerupt pe parcursul desfăşurării din motive procedurale, din cauza reacţiilor severe care au apărut în timpul screeningului prin TPO, datele obţinute au fost suficiente pentru a indica o îmbunătăţire de 80,9 ori a pragului de toleranţă la arahide după 24 de săptămâni de administrare a omalizumabului(8).
Într-un studiu de tip „real-life”, 15 pacienţi trataţi cu omalizumab pentru astm alergic sever, care prezentau concomitent şi alergie alimentară severă, pragurile de toleranţă pentru ou, lapte, lapte preparat termic şi grâu au crescut de 17,8 ori, iar rata reacţiilor la alimentul incriminat a scăzut de 15,6 ori. Calitatea vieţii (măsurată prin instrumentul generic PedsQL – Pediatric Quality of Life InventoryTM) a fost remarcabil crescută. Nouă pacienţi au fost capabili să introducă fără simptome o cantitate completă din toate alimentele testate, fără necesitatea procedurilor ITO. Din restul de şase pacienţi, doi au putut să reintroducă cel puţin unul dintre alimentele incriminate în istoric şi în patru cazuri simptomatologia s-a îmbunătăţit doar parţial(9).
Aceste date indică faptul că omalizumab ar putea fi luat în considerare ca alternativă a tratamentului de tip imunoterapie orală cel puţin pentru o categorie de pacienţi; rentabilitatea, siguranţa şi aplicabilitatea în diferite situaţii clinice trebuie evaluată înainte ca această indicaţie să poată fi implementată.
Omalizumab – terapie de asociere imunoterapiei orale
Alte studii mai extinse au evaluat şi susţin utilizarea omalizumabului ca medicament de asociere în timpul inducerii toleranţei orale. În ITO la lapte, un prim studiu efectuat în urmă cu zece ani a indicat că asocierea de omalizumab a permis o fază de escaladare a dozelor de aliment mai rapidă, prevenind total reacţiile adverse legate de ITO(10). Un al doilea studiu a arătat o reducere a proliferării celulelor T CD4+ specifice la laptele de vacă după administrarea de lapte şi o reducere a activării bazofilelor specifice faţă de lapte în alergia la laptele de vacă (CMA) la care s-a indus toleranţa orală cu terapie de asociere omalizumab(11).
Într-un alt studiu prospectiv în care pacienţii au primit omalizumab sau placebo patru luni, urmat de imunoterapie orală pentru încă 24 de luni, s-a demonstrat că omalizumab accelerează inducerea toleranţei la lapte, cu siguranţă mai mare. În această perioadă, omalizumab a redus numărul evenimentelor adverse induse de introducerea laptelui, precum şi gravitatea acestora. Inducerea toleranţei în grupul tratat cu omalizumab a putut continua mai uşor şi rapid, deşi nu s-a raportat niciun efect semnificativ al asocierii omalizumabului asupra eficacităţii finale a imunoterapiei orale şi asupra duratei beneficiului(12). Cu alte cuvinte, tratamentul ar putea grăbi timpul de escaladare a dozei de lapte în inducerea toleranţei, dar nu modifică rezultatele finale.
Date suplimentare despre efectul omalizumabului asupra accelerării escaladării dozelor de aliment în inducerea toleranţei în etapa de iniţiere şi despre creşterea siguranţei acesteia au fost raportate şi de alte studii pentru diverse alimente, cum ar fi lapte, ou sau arahide(13,14). Studiul prospectiv PRROTECT (Peanut Reactivity Reduced by Oral Tolerance in an Anti-IgE Clinical Trial) a evaluat aproximativ 40 de pacienţi cu alergie la arahide şi risc ridicat de reacţii severe, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani.
La pacienţii trataţi cu omalizumab s-a reuşit o imunoterapie orală mai rapidă iar aceştia au putut să tolereze doze de 10 ori mai mari decât cele înregistrate în grupul placebo. Grupul tratat cu omalizumab a tolerat doza de menţinere de 2000 mg de proteine de arahide inclusiv după şase săptămâni de la întreruperea tratamentului. 75% dintre ei au fost capabili să tolereze o doză dublă de arahide după alte şase săptămâni de supraveghere. În acest studiu este din nou documentat că, odată ce imunoterapia cu arahide este începută, aceasta poate fi continuată într-o proporţie mare de cazuri. Motivele întreruperilor sunt în principal simptome gastrointestinale, în special greaţă. De asemenea, în acest studiu, pacienţii trataţi cu imunoterapie orală au dezvoltat esofagită eozinofilică în procentaj de 10%. În niciunul dintre aceste studii, omalizumabul nu a modificat istoria naturală a alergiei alimentare, dar a permis escaladarea rapidă a dozelor în etapa de iniţiere, la mai multe alimente şi cu efecte adverse minime ale imunoterapiei orale(15,16).
Prezentare de caz
Un băiat în vârstă de 8 ani cu istoric de dermatită atopică de la 3 luni şi anafilaxie de grad 3 (conform clasificării WAO 2020)(17) după ingestie de ou se prezintă pentru evaluare alergologică. Manifestările de tip anafilaxie au început de la vârsta de 9 luni, în total prezentând trei episoade, din care ultimele două au fost determinate de expunerea accidentală la preparate cu urme de ou. După aceste manifestări a urmat o dietă strictă de evitare, conform indicaţiilor medicului pediatru din serviciul teritorial. La vârsta de 5 ani, debutează şi manifestări de astm bronşic indus de acarieni, asociat cu rinoconjunctivită alergică persistentă moderat‑severă. Manifestările respiratorii au fost tratate iniţial cu fluticazonă furoat 2x50 mcg/zi şi montelukast 5 mg/zi. Sensibilizarea a fost iniţial confirmată prin efectuarea testelor cutanate prick la vârsta de 5 ani (dimensiunea papulei a fost: ou = 14/10 mm, Der p = 10/7 mm, Der f = 10/8 mm, polen de graminee = 5/5 mm, polen de cereale = 5/5 mm) şi a IgE specifice pentru: albuş = 43 kU/L, gălbenuş = 15,5 kU/L, Der p = 31 kU/L şi Der f = 31 kU/L.
Evaluarea efectuată la vârsta de 7 ani a evidenţiat un astm controlat prin tratament cu fluticazonă/salmeterol 125/25 mcg 2x1 puf/zi, montelukast 5 mg/zi şi xyzal 5 mg/zi. Astfel, s-a încercat iniţierea imunoterapiei sublinguale pentru acarieni amestec, dar nu s-a putut efectua în totalitate din cauza exacerbărilor de astm apărute în contextul iniţierii, exacerbări care au necesitat administrare de Ventolin® şi prednison 10 mg/zi. Imunoterapia a fost oprită după o lună de încercări eşuate.
Ulterior, la vârsta de 9 ani s-au repetat testele moleculare şi s-au înregistrat următoarele valori ale IgE specifice: Der f1 = 12,62 kU/L, Der f2 = 56,24 kU/L, Der p1 = 32,31 kU/L, Der p2 = 59,49 kU/L, Der p23 = 43,96 kU/L, Der p7 = 31,47kU/L, Gal d1 = 20,18 kU/L, Gal d2 = 13,37 kU/L, Gal d3 = 4,34 kU/L, nGal d4 = 16,02 kU/L, Lol p1 = 3,57, Phl p1 = 6,6 kU/L), iar IgE total a fost 113 UI/mL. Astmul nefiind controlat cu tratamentul descris mai sus, corespunzând treptei 4 de terapie, se decide iniţierea terapiei cu omalizumab. Având în vedere valoarea IgE totale şi greutatea copilului, de 36 kg, s-a calculat doza de omalizumab de 150 mg/lună. După trei luni de tratament astmul este controlat şi, în urma discuţiei cu părinţii, se reiniţiază imunoterapia la acarieni. Aceasta este bine tolerată în doză de 3 puf 60 IR/zi. La cinci luni de la începerea terapiei cu omalizumab, pacientul a consumat accidental alimente cu urme de ou fără reactivitate clinică, aşa încât s-a decis menţinerea acestora (alimentele cu urme de ou de tip biscuiţi) în alimentaţia pacientului, fără să apară reacţii adverse după consum. S-a instituit inducerea toleranţei orale pentru ou cu preparate de tip brioşe care conţin în total 100 mg de ou (60 mg albuş) în 12 brioşe. Escaladarea rapidă în decurs de o săptămână la o brioşă pe zi, echivalent a aproximativ 5 g de albuş, a fost bine tolerată. Pacientul continuă terapia cu omalizumab 150 mg pe lună. Pe viitor se va reduce iniţial doza de omalizumab la 75 mg pe lună, ulterior se va rări administrarea la două luni, urmând ca în viitor să se sisteze tratamentul cu omalizumab.
Discuţie
Alergia alimentară este o problemă medicală importantă, care afectează până la 8% dintre copiii din ţările dezvoltate. În prezent nu există terapii curative disponibile în practica de rutină şi gestionarea alergiei alimentare implică evitarea strictă a alergenilor, educaţia pacientului şi tratament prompt la expunerea accidentală.
În prezent, omalizumab a fost aprobat pentru tratamentul astmului alergic sever la pacienţii la care nu se obţine controlul bolii cu corticosteroizi inhalatori în doză mare şi în urticaria cronică spontană insuficient controlată cu doză de patru ori mai mare de antihistaminice H1 nesedative. Cu toate acestea, şi alte afecţiuni alergice pot beneficia de tratamentul cu omalizumab datorită capacităţii sale de a inhiba lanţul patogenetic declanşat de IgE. Studiile care au investigat tratamentul cu omalizumab în rinita alergică aduc argumente importante referitoare la utilizarea acestui agent pentru alte indicaţii clinice în afara astmului. În plus, dacă luăm în considerare rolul acestui nou agent terapeutic în combinaţie cu imunoterapia specifică cu alergeni, discutăm şi despre alte indicaţii potenţiale pentru omalizumab în afecţiuni IgE-mediate, inclusiv în alergia alimentară(18,19). Cazul prezentat subliniază importanţa administrării de omalizumab în această situaţie specială în combinaţie cu imunoterapia sublinguală şi, ulterior, cu inducerea toleranţei orale la aliment.
Imunoterapia orală (ITO) este o abordare experimentală eficientă a alergiei alimentare şi s-a dovedit că oferă un beneficiu substanţial în ceea ce priveşte desensibilizarea la alergen. Cu toate acestea, ITO este asociată cu rate ridicate de reacţii alergice, uneori fatale, iar perioada de protecţie oferită de ITO pare a fi limitată şi foarte variabilă. Se observă frecvent reapariţia simptomatologiei la contactul cu alergenul după o perioadă de întrerupere a ITO. Cu scopul de a depăşi aceste limitări ale ITO, mai multe studii au investigat rolul omalizumabului ca tratament adjuvant pentru pacienţii care urmează ITO, inclusiv în cazurile în care mai multe alimente sunt introduse în acelaşi timp. Protocolul de utilizare a omalizumabului alături de ITO în cele mai recente studii este structurat într-o etapă de 8-12 săptămâni de administrare pre-ITO a omalizumabului (doza este calculată în funcţie de IgE totale şi de greutatea pacientului), urmată de o etapă de administrare concomitentă a omalizumabului şi de escaladarea dozelor de ITO 8-12 săptămâni, iar după atingerea dozelor de menţinere, urmează faza de reducere a dozei de omalizumab şi scoaterea acestuia din planul de tratament(20).
Unele studii evaluează şi tratamentul cu omalizumab ca monoterapie în alergiile alimentare severe(10-15). Beneficiile utilizării de omalizumabului în alergiile alimentare sunt multiple, dar încă nu este disponibilă o strategie clară în vederea utilizării lui în aceste situaţii clinice.
Concluzii
Monoterapia cu omalizumab, dar mai ales în combinaţie cu ITO, s-a dovedit a fi o terapie promiţătoare pentru desensibilizarea pacienţilor cu alergii alimentare prin accelerarea ITO şi prin scăderea frecvenţei reacţiilor adverse. Deşi primele studii controlate randomizate au fost publicate, acestea au fost efectuate la o populaţie relativ mică de pacienţi. Studiile în curs şi cele viitoare vor permite ajustarea protocoalelor actuale utilizate în alergiile alimentare, în special cele care combină omalizumab cu ITO pentru a obţine un beneficiu maxim la pacienţii cu alergii alimentare.