Ziua Mondială a Sănătăţii este sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie şi reprezintă un moment important în care se acordă atenţie sănătăţii globale. Celebrarea acesteia are drept scop promovarea la nivel individual a unui stil de viaţă sănătos şi încurajarea oamenilor să îşi îmbunătăţească sănătatea fizică şi mentală, iar la nivel general reprezintă un moment important pentru a reflecta asupra problemelor globale de sănătate.
Instituită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi aflată la a 75-a aniversare, Ziua Mondială a Sănătăţii a propus anul acesta o temă importantă, respectiv „Health For All” („Sănătate pentru toţi”), ceea ce în contextul actual pune accentul pe nevoia de echitate în îngrijirea sănătăţii. În mesajul transmis cu această ocazie, directorul general al organizaţiei a cerut „guvernelor şi liderilor să protejeze şi să investească în sănătate”, implicit în resursa umană, pentru a putea face faţă provocărilor prezente şi viitoare, subliniind totodată că „sănătatea este un drept fundamental al omului, fiind fundamentală şi pentru pace şi securitate”.
Deşi la momentul apariţiei revistei, evenimentul se va fi consumat, consider că este binevenită sublinierea rolului pe care noi, ca farmacişti, îl avem în construirea unei „lumi mai echitabile şi mai sănătoase”, prin activitatea multifaţetată pe care o desfăşurăm ca profesionişti în domeniu: asigurarea accesului la medicamente şi servicii de sănătate către populaţie; promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor prin educarea pacienţilor; respectarea eticii profesionale şi responsabilitate socială prin asigurarea drepturilor pacienţilor la sănătate; colaborarea cu alte profesii din domeniul sănătăţii (medici), prin contribuţia la oferirea unei îngrijiri eficiente şi coordonate pentru pacient; inovare şi cercetare, prin dezvoltarea de noi medicamente şi tehnologii.
De altfel, la baza îndeplinirii acestor coordonate profesionale stau pregătirea universitară complexă, reglementările legale privind exercitarea profesiei de farmacist şi, nu în ultimul rând, angajamentul asumat prin Jurământul lui Hipocrate, depus de fiecare la absolvirea studiilor universitare.