În Statele Unite al Americii, în 2003 a fost aprobat pentru persoanele cu vârste între 5 şi 49 de ani un vaccin mai aparte; în 2007, intervalul a fost extins (2‑49 de ani). Este vorba despre un vaccin recombinant, administrat intranazal, iniţial trivalent (din 2012 tetravalent), produs din două tipuri de virus gripal adaptate la temperaturi scăzute, create în anii 1960, cărora le sunt reasortate genele hemaglutininelor şi neuraminidazelor, pentru a corespunde tulpinilor prevalente în sezonul următor. Studii multiple au dovedit eficienţa vaccinului recombinant ca fiind mai mare decât a celui inactivat. El este mai imunogen la persoane fără expunere anterioară la virus, infecţia naturală fiind esenţială pentru funcţionarea vaccinului injectabil. De asemenea, imunizarea cu vaccin recombinant la copil a condus la scăderea incidenţei bolii clinic manifeste şi a duratei de contagiozitate, iar la adult a scăzut numărul de cazuri de boală febrilă, a scăzut numărul de zile de absenţă de la muncă, de vizite la medic şi cantitatea de medicamente consumate (Cox RJ et al., 2004).
Din aceste motive, în 2014, Comitetul Consultativ pentru Practicile de Imunizare (ACIP), comitet care consiliază Centrul de Prevenţie şi Control al Bolilor (CDC), a recomandat vaccinul (FluMist®) în locul celui inactivat. Din păcate, vaccinul recombinant a avut rezultate mai slabe decât cel inactivat, mai ales împotriva tulpinii H1N1, în sezoanele 2013-2014, 2014-2015 şi 2015-2016, motiv pentru care recomandarea ACIP a fost retrasă.
Vaccinul nu a avut efectele scontate, deoarece conţine patru tulpini diferite şi se administrează sub formă de spray nazal, iar pentru a fi eficient, trebuie ca cele patru tulpini să se poată multiplica în mod egal. Tulpina H1N1 (A/Bolivia) adăugată din 2013 în vaccin avea un deficit al capacităţii de replicare şi nu putea declanşa un răspuns imun. Studii mai recente indică rezolvarea problemei. Compania producătoare a înlocuit tulpina A/Bolivia cu A/Slovenia, dovedind că aceasta se replică mai bine pe culturi de celule epiteliale nazale umane (înainte folosea culturi de celule epiteliale renale canine, care erau un predictor mai slab al capacităţii de multiplicare in vivo). De asemenea, compania a adăugat ca metodă de testare şi doza infecţioasă pentru 50% din cultura tisulară (TCID50), în plus faţă de testul focarelor fluorescente (FFA). FFA măsoară exprimarea antigenelor virale pe suprafaţa celulelor şi nu necesită cicluri multiple de replicare virală, dar TCID50 evaluează răspândirea virusului de la o celulă la alta pe parcursul mai multor cicluri replicative. TCID50 a indicat pentru virusurile folosite în sezoanele 2013-2014, 2014-2015 şi 2015-2016 valori mult mai mici decât testul FFA, dovedind că nu sunt capabile să susţină multiple cicluri replicative. Pentru tulpina A/Slovenia, titrurile au fost similare prin ambele metode şi comparabile cu cele pentru virusurile A (H1N1) prepandemice, care au avut o eficacitate demonstrată (Grohskopf LA et al., 2018).
În 2018, vaccinul a revenit pe piaţă. Însă este de remarcat şi faptul că unele dispute au continuat să se manifeste la nivel internaţional. Pe de o parte, ACIP afirmă că ambele forme de vaccin, atât cel inactivat, cât şi cel recombinant, sunt la fel de eficiente, şi alegerea variantei potrivite rămâne la latitudinea fiecărui medic în parte. Dar Raportul Comitetului pentru Boli Infecţioase al Academiei Americane de Pediatrie susţine că acest vaccin nu trebuie folosit decât ca o „ultimă variantă“, vaccinul inactivat fiind de preferat. Indiferent de orice tip de discuţie, este important ca specialiştii în sănătate publică să extragă cât mai multe învăţăminte din epidemiile şi pandemiile anterioare. Aceştia au şi datoria de a prelucra şi de a prezenta informaţiile în aşa fel încât să devină clare pentru decidenţii din sănătate.